Topul celor mai bine plătiţi cântăreţi ai anului

Topul celor mai bine plătiţi cântăreţi ai anului
Publicaţia Forbes a alcătuit un top al primilor 20 de interpreţi cu cele mai mari venituri obţinute în 2016.

În vârstă de 26 de ani, Taylor Swift deschide lista Forbes a celor mai bine plătiţi muzicieni în 2016 după ce a încasat 170 milioane de dolari - eclipsându-i pe toţi membrii trupei One Direction care ocupă locul al doilea, cu un venit însumat anual de 110 milioane de dolari, și strângând mai bine decât dublu faţă de veniturile superstarului britanic Adele, care apare în lista publicată de Forbes, cu suma de 80 milioane de dolari.

Potrivit The Telegraph, Adele, care devenise unul dintre cel mai bine vândut artist al anului 2015, în ciuda lansării ultimului album, "25", care s-a vândut foarte bine şi a turneului mondial de succes, derulat întregul an, ocupă doar locul al treilea pe listă.

Cel mai tânăr muzician din top este Justin Bieber, cu o avere de 56 milioane de dolari, o sumă egală cu Paul McCartney și Kenny Chesney.

Madonna, intră pe locul 4 şi o surclasează, astfel, pe mai tânăra Rihanna, care apare pe locul 5, iar Beyoncé intră în top pe locul 17, cu 54 milioane de dolari, cu o jumătate de milion mai mult decât Jay Z.

Lista Forbes ai celor mai bine plătiţi cântăreţi:

 1. Taylor Swift - 170 milioane de dolari
 2. One Direction - 110 milioane de dolari
 3. Adele - 80.5 milioane de dolari
 4. Madonna - 76.5 milioane de dolari
 5. Rihanna - 75 milioane de dolari
 6. Garth Brooks - 70 milioane de dolari
 7. AC/DC - 67.5 milioane de dolari
 8. Rolling Stones - 66.5 milioane de dolari
 9. Calvin Harris - 63 milioane de dolari
10. Diddy - 62 milioane de dolari
11. Bruce Springsteen - 60.5 milioane de dolari
12. Paul McCartney - 56.5 milioane de dolari
13. Justin Bieber - 56 milioane de dolari
14. Kenny Chesney - 56 milioane de dolari
15. U2 - 55 milioane de dolari
16. The Weeknd - 55 milioane de dolari
17. Beyoncé - 54 milioane de dolari
18. Jay Z - 53.5 milioane de dolari
19. Luke Bryan - 53 milioane de dolari
20. Muse - 49 milioane de dolari

 

Comenteaza