Viața ca o povară. Necazurile unui văcar de lângă Cluj, împărtășite de un activist, au stârnit zeci de reacții pe Facebook
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Ian 2021, 20:55
- Life
- Ascultă știrea
Antoniu Bumb a făcut publică pe Facebook povestea emoționantă a unui văcar, pe care l-a întâlnit dintr-o întâmplare.
"Am ieșit la plimbare, la 2 minute de Cluj. M-am întâlnit cu omul ăsta, își căuta vaca prin tufișuri, se pierduse, de ieri, de restul turmei. Am aflat, în câteva minute, că nu-i cumpără nime' boul de 700 de kile, că i-a oferit cineva 6 lei pe kil da nu îl dă, că stă singur in "cocioaba aia", că nu mușcă "deloc" câinele, că toată pășunea pe care își desfășura activitatea e parcelată și cumpărată de "patroni" care vor face vile, de la anul.
Și că i s-a pierdut vaca. De fapt îi venise vremea să nască si își găsise loc într-un tufiș. Peste 10 minute de la prima întâlnire m-a strigat că a găsit vaca, născuse. De fapt câinele o găsise", a scris Antoniu Bumb pe pagina sa de Facebook.
Povestea despre viața plină de necazuri a văcarului a stârnit comentarii emoționante:
"Cât de frumos e vițelul sau vițeaua, Antoniu. Superb moment. trist ce povesteste."
"Asta ne arată înca o dată în ce bule trăim concentrați în marile urbe, rupți de realitate."
"Merci pt poveste! mi-au dat lacrimile! frumos moment ai prins tu!
"Vaaaai ce poveste! Viață."