Vremea în următoarea lună. Temperaturile scad, apoi toamna vine cu valori peste normal

Vremea în următoarea lună. Temperaturile scad, apoi toamna vine cu valori peste normal
| Foto: Cluj.com

ANM anunță că vremea va începe cu temperaturi mai scăzute decât normalul pentru această perioadă, dar se va încălzi treptat. În octombrie temperaturile vor ajunge ușor peste valorile obișnuite.

Potrivit prognozei, începutul intervalului va aduce temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în toată țara, însă vremea se va încălzi treptat în săptămânile următoare. În ceea ce privește ploile, acestea vor fi mai abundente în anumite regiuni în prima săptămână, după care cantitățile de precipitații se vor apropia ulterior de valorile normale.

Cum este vremea la final de septembrie

ANM precizează că, în săptămâna 21-28 septembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi peste normal în nord-estul țării, iar în vest și sud-vest acestea vor fi sub media specifică. În restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de valorile normale.

Temperaturile cresc în vest și sud-vest la începutul lunii octombrie

Pentru intervalul 28 septembrie-5 octombrie, vremea va evolua diferit față de săptămâna anterioară. Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul și sud-vestul țării. În celelalte regiuni valorile termice se vor apropia de normele climatologice. În aceeași perioadă, ANM estimează mai puține precipitații decât în mod normal în cea mai mare parte a țării. În ceea ce privește ploile, meteorologii anunță: „Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării.”

Vreme ușor mai caldă decât normalul între 5 și 12 octombrie

În săptămâna 5-12 octombrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Regimul ploilor va reveni la valori apropiate de cele normale în cea mai mare parte a țării. ANM estimează că „temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor”. În privința precipitațiilor, prognoza arată că „regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării”.

Finalul intervalului aduce temperaturi peste normal

Pentru ultima săptămână din prognoza ANM, 12-19 octombrie, temperaturile medii vor fi ușor peste valorile normale în întreaga țară. Totodată, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. „Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări”, transmite ANM. În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii estimează că „cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile”.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .