Vremea se răceşte. Ploi şi frig, în toată ţara

Vremea se răceşte. Ploi şi frig, în toată ţara
În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă, va ploua şi se va răci accentuat. La munte ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Săptămâna debutează cu vreme instabilă şi cu valori termice diurne în scădere în majoritatea zonelor.

Cerul va fi mai mult noros, pe arii extinse vor fi ploi cu caracter temporar ce pot fi însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20...25 l/mp, cu precădere în nord-vest şi la munte.

În zilele următoare, în nordul, vestul şi centrul ţării vremea va fi deosebit de rece şi vor cădea averse de ploaie.

În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (04 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50...60 km/h, iar pe crestele montane

În restul teritoriului, valorile termice, deşi în scădere uşoară, se vor situa în continuare peste mediile climatologic specifice datei; dimineaţa vor fi zone cu nebulozitate joasă şi ceaţă, apoi cerul va avea înnorări temporare şi pe spaţii restrânse va ploua slab.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime între 7 şi 17 grade.

Către sfârşitul săptămânii temperaturile mai cresc uşor, iar ploile se mai răresc.

 

 

 

 

Comenteaza