“Zborul Marii Uniri”, înrămat într-o casă din Cluj FOTO

Cu o zi înainte de sărbătorirea a 92 de ani de la ziua cea mare a Unirii, în casa de pe Fabricii de Chibrituri nr. 18 miroase a plăcintă, a amintiri şi a istorie, printre tablouri făcute din nasturi, mobilă veche şi fotografii ale aviatorului care locuia aici în urmă cu nişte zeci de ani.

Vladimir Popescu, proprietarul casei, este copilul adoptiv al surorii căpitanului Victor Precup, Nuţi. Acum pensionar, singurul urmaş al pilotului care a făcut posibilă recunoaşterea Unirii în acte oficiale se plânge că lumea a uitat istorie. Soţia îl completează. "Nimeni din Moldova nu avea vreo fotografie cu Precup, ci doar cu pilotul lor, Vasile Niculescu. În cărţile de istorie s-au inventat poveşti că Precup lupta împotriva ruşilor cu baioneta. Toată lumea a uitat ce înseamnă cu adevărat România Mare", constată doamna Popescu, într-o pauză de la gătitul unor senzaţionale plăcinte cu brânză şi varză.

Victor Precup a servit în Armata Austro-Ungară în timpul Primului Război Mondial şi a participat ca delegat al Consiliului Naţional Român, după ce a călătorit de la Sibiu la Iaşi în 1918, pentru a discuta situaţia din Transilvania cu Guvernul Român. În 23 noiembrie, Precup, deja căpitan în Armata Română, este ales pentru a merge, alături de Vasile Niculescu, să piloteze avionul care va duce românilor adunaţi pe câmpia de la Blaj mesajul moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului referitor la Unire. "Au zburat într-un avion descoperit, peste munţi, şi aveau feţele acoperite cu parafină ca să nu îngheţe. Când au aterizat la Blaj, toate domnişoarele s-au semnat pe coada avionului", aminteşte Popescu. Peste ani, zborul a fost numit "al Marii Uniri", pentru că mesajul dus de cei doi piloţi a avut un rol decisiv pentru convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Urmaşii căpitanului relatează cu mândrie că, 92 de ani mai târziu, acesta s-a stabilit la Cluj, unde a condus Armata a 4-a şi a fost chiar, pentru câteva luni, ultimul primar capitalist pe care l-a avut Clujul. "A vrut chiar să îl aducă pe rege (Carol al II-lea - n. red.) din nou pe tron, dar fără Elena Lupescu. I-a spus întotdeauna că afacerile ei îi vor aduce numai neajunsuri. Era o damă care nu avea structura pentru a fi iubită de rege", ne lămureşte Vladimir Popescu. Urmaşii lui Precup spun că autorităţile de la Bacău au fost mult mai receptive când a venit în discuţie recunoaşterea celor care au făcut posibil evenimentul din 1 Decembrie. "La Bacău, Precup a fost numit cetăţean de onoare, iar din 1994 o stradă îi poartă numele. Autorităţile din Moldova ne-au trimis medalii şi diplome de onoare. La Cluj, încercăm din 2006 să îi convingem pe cei de aici că Precup merită ca cetăţenii din Transilvania să îşi amintească numele lui. În această idee, am făcut demersuri la fostul primar Boc şi acum, mai recent, la primarul Apostu, pentru ca strada Fabricii de Chibrituri să devină strada Victor Precup. Ne-au spus că asta înseamnă cheltuială pentru toţi locuitorii de aici, aşa că am sugerat ca măcar o stradă nouă să primească această denumire. Până acum, ni s-a trântit uşa în nas", se plânge urmaşul lui Precup.

Printre amintiri şi fapte din istoria familiei, Popescu ne arată şi dovezile palpabile ale poveştii: fotografii reprezentându-l pe Vladimir, copil blond cu ochi albaştri, alături de căpitan (poză dragă pe care o ţine la loc de cinste), alte imagini cu Precup alături de părinţii săi sau de cei şase fraţi, printre care şi Nuţi, mama sa adoptivă. "Pe mine m-a adoptat la îndemnul lui Precup, fiindcă nici el, nici ea nu aveau copii. M-a îndrăgit pentru că eram un drăcuşor mic cu ochi albaştri. Mă trag dintr-o localitate de lângă Suceava şi am rămas orfan la o vârstă fragedă. Când m-a văzut prima dată, Nuţi mă tot prindea în braţe şi putea pentru că era solidă", povesteşte acum pensionarul Vladimir. În 1947 s-a mutat la Cluj şi de atunci locuieşte pe strada pe care vrea ca primăria să o "boteze" cu numele lui Precup. "Mie nu mi-a prea plăcut şcoala, m-a interesat mai degrabă silvicultura. Mi-ar fi plăcut să fi călcat pe urmele lui Precup, mai ales acum îmi dau seama de asta, când văd cum lumea din jurul meu se degradează tot mai mult. Oamenii au uitat jurământul Marii Uniri. Azi, 1 Decembrie înseamnă, pentru cei mai mulţi, doar artificii şi o zi liberă de la muncă", observă cu amărăciune Popescu.

(Articol publicat îniţial în noiembrie 2010, autor Luminiţa Silea)