Deschiderea expoziţiei permanente de arheologie romană la Muzeul de Istorie Turda (P)
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Oct 2015, 15:19
- Mica Publicitate / Anunțuri
- Ascultă știrea

Pentru al treilea an consecutiv se organizează Colocviul Naţional de Arheolgie cu fonduri de la bugetul local, la care participă specialişti de la diferite instituţii din ţară. Profintându-se de prezenţa specialiştilor la Turda pentru colocviu, în fiecare an s-a inaugurat o expoziţie temporară de arheologie (« Industria ceramică la Potaissa » ; « Satul preistoric de la Sănduleşti ».
Astăzi, 23 octombrie, se inaugurează expoziţia permanentă de arheologie romană, « Potaissa romană. Retrospectiva arheologică ». După mai bine de 18 ani patrimoniul arheologic, descoperit în castrul legiunii V Macedonica şi în oraşul antic Potaissa, este redat publicului larg şi specialiştilor.
Prin organizarea acestei expoziţii muzeul din Turda se deschide pentru vizitatori în procent de 100%, satisfăcând nevoia de cunoaştere a tuturor grupurilor ţintă: cei pasionaţi de epoca medievală - tabloul cu Dieta de la Turda şi sala de Ev Mediu; epoca modernă - prezentarea membrilor familiei Raţiu; pentru iubitorii de antichitate: expoziţia de preistorie, lapidarul roman, cele două săli nou deschise de arheologie romană şi mormântul princiar.
Muzeul deţine în colecţiile sale cca 33.000 de piese, dintre care 80% sunt piese romane care provin din cercetările pe castru. Pisele de patromoniu se restaurează exclusiv cu bani de la bugetul local.
În colecţia romană sunt cuprinse o serie de piese valoroase, susceptibile de a fi clasate în
categoria TEZAUR, precum: cea mai mare bucată de casă de zale, cele mai frumoase greutăţi de
cântar ori statuetele din bronz.
Vă aşteptăm în număr cât mai mare, astăzi, 23 octombrie 2015, la Muzeul de Istorie Turda !