Ziua Internaţională a Biodiversităţii marcată la Turda (P)

Ziua Internaţională a Biodiversităţii marcată la Turda (P)
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Turda vă invită vineri, 22 mai 2015, la ZIUA INTERNAŢIONALĂ A BIODIVERSITĂŢII care se va desfăşura sub genericul “Gândesc verde, gândesc curat!”.

Activităţile propuse de către organizatori debutează la orele 10:00, în centrul pietonal al municipiului Turda. Programul manifestărilor este realizat în parteneriat cu unităţile de învăţământ turdene:

 Expoziţie de lucrări cu tema „Protejarea şi conservarea mediului";

 Parada costumelor din materiale reciclabile a elevilor de la Şcoala "Ioan Opriş" Turda;

 Moment artistic susţinut de către Clubul Copiilor Turda;

Copii prezenţi vor avea parte de multe suprize, premii şi vor avea ocazia să interacţioneze cu personaje de poveste.

De asemenea, în colaborare cu Fundaţia Potaissa Turda, de la orele 12:00, în sala mare a Primăriei se va organiza o masă rotundă, cu tema "Managementul eficient al siturilor NATURA 2000" în scopul dezvoltării activităţilor educative şi pentru a ne aduce aminte de existenţa unei multitudini de ecosisteme cu caractere diverse.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare să luaţi parte la un nou proiect, menit să atragă atenţia asupra importanţei protejării naturii şi a mediului înconjurător.

Sponsorul evenimentului este: Holcim România - Punct de lucru Ciment Turda

 

Comenteaza