MS: Ambasadorul Marii Britanii, dispus să sprijine reforma sistemului de sănătate românesc

MS: Ambasadorul Marii Britanii, dispus să sprijine reforma sistemului de sănătate românesc
Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, i-a transmis ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, faptul că îi sprijină planurile de reformă şi-a arătat disponibilitatea de a ajuta MS cu documentaţie, pentru ca bunele practici britanice din sistemul de sănătate să poată fi un exemplu.

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), problemele sistemului de sănătate românesc şi, implicit, cea legată de migraţia medicilor au reprezentat una dintre temele discutate la o întâlnire de miercuri dintre Nicolăescu şi Harris, la care au participat şi reprezentanţi ai organizaţiei Hospice Casa Speranţei.

Cu acest prilej, ministrul Sănătăţii a precizat că exodul medicilor din sistem afectează în mod direct și pe termen lung starea de sănătate a românilor. De aceea, unul dintre obiectivele sale prioritare este acela de a asigura un număr adecvat de medici în România, astfel încât pacienții români să beneficieze de servicii medicale de calitate, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de MS.

Una dintre soluţiile prezentate de ministrul Sănătăţii este salarizarea medicilor în funcţie de performanţă, astfel încât aceştia să fie motivaţi să rămână în ţară şi să-şi continue cariera profesională în sistemul de sănătate românesc.

Totodată, ministrul Eugen Nicolăescu l-a asigurat pe ambasadorul Marii Britanii de întreaga sa colaborare şi deschidere spre dialog, dovada fiind deciziile care vor fi luate împreună cu partenerii.

La rândul său, Martin Harris i-a transmis ministrului că îi sprijină planurile de reformă astfel încât sistemul de sănătate românesc să devină mai atractiv pentru cetăţeni şi să se ridice la standarde de calitate înaltă, mai arată sursa citată.

De asemenea, potrivit MS, ambasadorul şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini echipa ministerului cu documentaţie pentru ca bunele practici britanice din sistemul de sănătate să poată fi un exemplu pentru modelul românesc.

 

Comenteaza