Bilanţul violenţelor din Turcia a ajuns la trei morţi şi peste 2.000 de răniţi
- Scris de mediafax
- 05 Iun 2013, 19:20
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
![Bilanţul violenţelor din Turcia a ajuns la trei morţi şi peste 2.000 de răniţi](images/Articole/00001366/00000876_large.jpg)
Ethem Sarisülük, un activist turc care fusese rănit la cap în cursul violenţelor de la Ankara, a decedat la spital.
Informaţia a fost dezvăluită de un reprezentant al Asociaţiei Medicale din Turcia (TTB).
Astfel, bilanţul violenţelor din Turcia a ajuns la trei morţi şi peste 2.000 de răniţi.
Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde există planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Premierul a anunţat luni că este dispus să renunţe la planul de construire a unui mall în cadrul complexului, precizând că poate decide construirea unei moschei în locul mall-ului.
Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. Săptămâna trecută, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci. Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.