Trupurile celor 18 decedaţi în accidentul din Muntenegru au fost identificate. Procedura a durat aproximativ cinci ore

Trupurile celor 18 decedaţi în accidentul din Muntenegru au fost identificate. Procedura a durat aproximativ cinci ore
Toate cele 18 cadavre ale victimelor accidentului din Muntenegru au fost identificate, a anunţat, miercuri dimineaţă, Salem Abdu, medic legist şef la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Au fost identificate toate cadavrele, multe dintre ele au fost ridicate de către familie şi, la cererea familiilor, au rămas unele cazuri care vor fi ridicate mâine-poimâine, în funcţie de dorinţa familiei şi de pregătirile lor", a spus Salem Abdu.

El a precizat că la procedura de identificare au participat opt medici legşti, dintre care cinci români şi trei din Muntenegru.

Potrivit lui Salem Abdu, echipa de medici legişti a lucrat aproximativ cinci ore.

Întrebat despre starea în care erau cadavrele, acestea a răspuns că toate prezintă politraumatisme şi leziuni grave.

"Dar aceasta nu ne-a împiedicat să le identificăm pe toate şi procedura a fost încheiată cu succes", a spus Salem Abdu.

Întrebat dacă la identificarea cadavrelor au fost solicitat ajutorul rudelor, Salem Abdu a aratăt că în această etapă contribuţia familiei a fost esenţială.

Medicul legist a adăugat că până la anunţul său au fost eliberate majoritatea certificatelor de deces, celelalte fiind în curs de redactare, documentele urmând să fie eliberate până miercuri dimineaţă.

Răspunzând unei întrebări, el a menţionat că la INML mai sunt cinci cadavre.

Unii dintre reprezentanţii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Muntenegru organizau, la momentul anunţului lui Salem Abdu, transportul victimelor pentru miercuri dimineaţă.

Trupurile celor 18 persoane care şi-au pierdut viaţa în ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU au fost aduse, marţi seară, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), pentru identificare.

Maşinile care au transportat trupurile au fost însoţite de antemergători de la Poliţie, de maşini ale Jandarmeriei, Poliţiei, SPIR şi SMURD.

Familiile celor decedaţi, alături de colegi şi prieteni ai acestora, au sosit în cursul serii la INML, majoritatea preferând să nu facă declaraţii presei.

Unii dintre cei care au venit la INML au declarat, totuşi, la intrare, că au aflat despre accident de la televizor şi că, ulterior, au primit informaţii de la autorităţile române.

Alţii au spus, răspunzând unei întrebări, că nu au primit invitaţii pentru ceremonia religioasă de la Baza Aeriană 90 Otopeni.

Înainte de sosirea coloanei, chestorul Vasile Viorel de la IGPR a declarat că procedura de identificare a cadavrelor ar putea dura toată noaptea.

Citeste AICI

Comenteaza