Atentatul de la Kabul a fost revendicat de talibani

Atentatul de la Kabul a fost revendicat de talibani
Atentatul sinucigaş comis, marţi, la Kabul împotriva unei companii de transport străine care colabora cu NATO şi în urma căruia un român a murit şi un altul a fost rănit, a fost revendicat de talibani.

Rebelii talibani au confirmat într-un comunicat că au atacat "o importantă bază logistică şi de aprovizionare străină cu un camion plin cu explozibil, care a distrus barierele şi le-a permis mujahedinilor echipaţi cu arme grele şi uşoare să intre", relatează AFP.

Explozia, urmată de confruntările cu forţele de securitate locale, confirmă intensitatea atacurilor rebele observată în ultimele săptămâni, în pofida speranţelor generate de deschiderea unui birou al talibanilor în Qatar, destinat favorizării viitoarelor negocieri de pace.

Atacul are loc pe fondul creşterii presiunilor asupra Guvernului afgan de a negocia cu talibanii, cu un an şi jumătate înainte de retragerea majorităţii militarilor forţei NATO (ISAF).

Un nor de fum se ridica marţi dimineaţa deasupra cartierului atacat din capitala afgană, afectată recent de atacuri talibane împotriva Curţii Suprene, aeroportului, preşedinţiei şi unui birou al CIA.

Comandoul taliban a dat asaltul în jurul orei locale 04.30 (03.00 ora României), în acest cartier situat în apropiere de drumul spre Jalalabad, o axă care traversează estul capitalei şi unde se află complexuri ale ONU şi ISAF, precizează AFP.

"Patru gardieni nepalezi, unul afgan şi doi civili afgani" au fost ucişi în atac, a declarat pentru AFP şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, precizând că toţi atacatorii, aproximativ trei persoane, au fost ucişi.

Ministerul român de Externe a anunţat marţi că un român, care iniţial era declarat dispărut în urma atacului, se numără printre morţi, în timp ce un altul a fost rănit.

Poliţia afgană a precizat, de asemenea, că trei sau patru persoane au fost rănite în acest atac.

Atentatul a vizat complexul grupului Supreme, cu sediul în Dubai şi care alimentează numeroase baze ale ISAF cu apă, alimente, benzină şi alte produse şi administrează hangarele şi locuinţele destinate militarilor.

Potrivit primelor informaţii, un camion-capcană a explodat în faţa unei intrări a complexului industrial, creând un crater enorm. Ulterior a avut loc un schimb de focuri între gardieni şi doi sau trei kamikaze, care a durat aproximativ 40 de minute, până la decesul acestora din urmă, a explicat şeful poliţiei.

Numeroase companii străine colaborează cu ISAF, care numără aproximativ 100.000 de militari, dintre care două treimi sunt americani, în această ţară.

Talibanii, care luptă împotriva Guvernului de la Kabul şi a forţei NATO conduse de Statele Unite, trimit periodic comandouri de atacatori sinucigaşi în capitala afgană.

Luni, un bărbat care purta o vestă cu explozibili ascunsă sub uniforma armatei a fost ucis în oraş de forţele de securitate afgane, în apropiere de birourile serviciilor secrete (NDS).

În urmă cu o săptămână, un atac spectaculos vizând palatul prezidenţial de la Kabul şi birourile CIA s-a soldat cu moartea a trei gardieni afgani.

Insurgenţii au deschis la 18 iunie un birou politic la Doha, afirmând că vor să găsească o rezolvare după aproape 12 ani de război în Afganistan.

Instalarea acestei reprezentanţe talibane în capitala Qatarului nu a condus până în acest moment la nicio negociere concretă, rebelii afirmând că nu intenţionează să înceteze atacurile împotriva Guvernului de la Kabul şi forţei NATO.

 

Comenteaza