Ponta: Obiectivele europene ale României vor fi gestionate de Italia, care va deţine preşedinţia UE

Ponta: Obiectivele europene ale României vor fi gestionate de Italia, care va deţine preşedinţia UE
Obiectivele europene ale României vor fi gestionate, în semestrul doi al acestui an, de Italia, care va deţine preşedinţia UE, ţară cu care România are relaţii foarte bune, a declarat premierul Victor Ponta, după întâlnirea pe care a avut-o, vineri, la Roma, cu omologul său italian, Matteo Renzi.

"În semestrul doi al acestui an, Italia va deţine preşedinţia UE şi, evident, obiectivele europene ale României vor fi gestionate de o ţară cu care avem relaţii atât de bune", a spus Ponta la finalul întrevederii.

El a adăugat că România şi Italia se coordonează foarte bine şi în ceea ce priveşte dezvoltarea europeană, precum şi în politica regională a UE.

Ponta şi-a exprimat satisfacţia pentru discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul Matteo Renzi, pe care a afirmat că-l cunoaşte de mai mult timp, fiind din aceeaşi generaţie, şi pe care l-a felicitat pentru faptul că a fost recent numit în funcţia de premier al Italiei, o ţară mare şi importantă.

"Nu pot să fiu decât foarte fericit să văd că domnul Renzi mi-a bătut recordul de vârstă în ceea ce priveşte ocuparea funcţiei de prim-ministru. Are o sarcină chiar mai grea decât mine, pentru că Italia e o ţară mult mai mare şi, evident, şi dificultăţile sunt mult mai mari, dar mă bucur că e vorba de o nouă generaţie de lideri politici în Europa şi sunt mândru să fac parte din această generaţie şi să am relaţii bune care trebuie să se răsfrângă asupra modului în care românii din Italia trăiesc şi asupra relaţiei dintre cele două ţări", a mai spus Ponta.

Premierul român se află în vizită în Italia.

 

Comenteaza