ALEGERI ÎN UNGARIA Peste 34% dintre alegători au votat până la ora 14.00
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Apr 2014, 16:59
- Stiri nationale
- Ascultă știrea

Un număr de 2.753.211 persoane s-au prezentat la urne în primele şapte ore de vot, potrivit Biroului Naţional ungar pentru Alegeri.
Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în judeţul Pest (centru), unde au votat 36,7% dintre alegători, iar cea mai scăzută în Szabolcs-Szatmar-Bereg (nord-est), unde şi-au exprimat opţiunile 30,1% dintre alegători.
La Budapesta, prezenţa la vot era de 39,01%, potrivit aceleiaşi surse.
Până la ora locală 11.00 (12.00, ora României), prezenţa la vot în ţară era de 23,2%, iar până la ora locală 9.00 (10.00, ora României) de 9,5%, potrivit aceleiaşi surse.
Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 6.00 (7.00, ora României).
Un scrutin într-un singur tur se desfăşoară în Ungaria, în urne fiind introduse două buletine de vot, şi anume unul pentru un candidat din cele 106 circumscripţii, iar celălalt pentru o listă prezentată de un partid, la nivel naţional, în vederea alegerii a 93 de deputaţi.