Acord pentru două noi puncte de trecere a frontierei între România și Ungaria
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Sep 2023, 14:44
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
A fost semnat un acord între România și Ungaria privind crearea a două noi puncte de trecere a frontierei.
Ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó şi ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat astăzi, la Timișoara, un acord privind crearea a două noi puncte de trecere a frontierei între Kübekháza şi Beba Veche, respectiv între Magyarcsanád şi Cenad.
"Am semnat astăzi două Memorandumuri de Înțelegere între România și Ungaria pentru înființarea unui nou punct de trecere a frontierei la Beba Veche și realizarea unei noi conexiuni rutiere la Cenad.
Ambele proiecte sunt așteptate de ani de zile de locuitorii din aceste zone și au o importanță deosebită pentru dezvoltarea economică regională. Proiectele vor contribui inclusiv la întărirea relațiilor de colaborare dintre România și Ungaria.
Demersurile pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei în zona localităților Beba Veche (România) – Kübekháza (Ungaria) au fost validate la nivel tehnic de ambele părți", a transmis ministrul Sorin Grindeanu.
Conform acestuia, proiectul va începe cu etapa de proiectare (elaborarea SF), derulată de CNAIR și finanțată prin bugetul de stat.
Totodată, pentru comunitățile din zona Cenad/Nagycsanád urmează să fie reconstruit podul peste râul Mureș.
Proiectul va fi derulat prin Consiliul Județean Timiș și va fi finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Ungaria.
După deschiderea celor două puncte de trecere a frontierei, numărul vămilor dintre cele două ţări va creşte de la douăsprezece la paisprezece.