Alina Gorghiu despre prinderea lui Cherecheş: “Acest caz a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepselor”

Alina Gorghiu despre prinderea lui Cherecheş: “Acest caz a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepselor”
| Foto: b1tv.ro / g4media.ro

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, declarat miercuri, după prinderea lui Cătălin Cherecheş, că acest caz a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că pot fugi de justiție.

”Acest caz cred că a a fost o lecţie pentru toţi cei care cred că se pot sustrage de la executarea efectivă a pedepselor, la închisoare în sistemul penitenciar din România. Această persoană, aşa cum bine ştiţi, a fost condamnată pentru fapte de corupţie la 5 ani cu executare, a fost identificată şi găsită de organelle poliţieneşti şi arestată pe teritoriul Germaniei, stat membru al UE, ca atare, putem vorbi despre cooperarea judiciară în materie penală, în acest moment, care este esenţială în predarea domnului Cherecheş autorităţilor din România”, a spus ministrul Justiţiei, conform News.ro.

Alina Gorghiu a mai precizat că ”Ministerul Afacerilor Interne au făcut o treabă bună şi arată faptul că fugarii sunt o prioritate pentru statul român”.

Ministrul Justiţiei a precizat că pe data de 24 noiembrie, pe numele persoanei Cătălin Cherecheş a fost emis un mandat european de arestare, de către instanţa de executare, Tribunalul Cluj, iar acesta a fost transmis către Parchetul din Munchen, care a confirmat primirea mandatului European de arestare, potrivit sursei citate.

”Parchetul va comunica aceste documente către instanţa competentă din Germania. În continuare se va urmări procedura simplificată de punere în aplicare a acestui mandat European de arest”, a mai spus Alina Gorghiu. 

Cătălin Cherecheş fost rănit la bărbie după ce a opus rezistenţă când a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost rănit la bărbie, după ce a opus rezistenţă când a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg, potrivit unor surse judiciare. Avea asupra lui mii de euro și o carte de identitate emisă de autoritățile din Italia. De asemenea, avea la el un buletin românesc, o legitimație pentru cadre militare în rezervă, dar și o legitimație de parlamentar care, însă, nu mai este valabilă din 2012. 
 
"În seara de 28 noiembrie, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional", a informat IGPR.

Primarul Cătălin Cherecheş a fugit din ţară vineri, 24 noiembrie, prin punctul de trecere a frontierei Petea, de la graniţa cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude. Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar). 

Comenteaza