Ameninţare cu bombă la bordul unei curse Tarom. Avionul a aterizat de urgență la Istanbul
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Mar 2023, 10:25
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
O ameninţare a vizat vineri dimineaţa avionul Tarom care circula pe relaţia Tel Aviv-Bucureşti.
Tarom informează că, din cauza unui avertisment referitor la existenta unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-Bucureşti a aterizat de urgenţă pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 3.30, în urma deciziei luate de comandantul de zbor.
La bordul aeronavei se aflau 88 pasageri.
În urma verificărilor efectuate de autorităţile abilitate, alerta s-a dovedit a fi falsă, transmit reprezentanţii companiei.
“În prezent, pasagerilor li se acordă asistență la sol pe Aeroportul din Istanbul, iar aceștia urmează să decoleze în jurul orei locale 11:30 către București- destinația finală. Regretăm disconfortul creat pasagerilor noștri și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este siguranta si securitatea pasagerilor și a echipajelor sale”, a mai transmis compania TAROM.