Antonescu va reprezenta România la Zagreb, la ceremonia de aderare a Croaţiei la UE

Antonescu va reprezenta România la Zagreb, la ceremonia de aderare a Croaţiei la UE
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va reprezenta România duminică seară la ceremonia organizată la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană, începând de la 1 iulie 2013.

"La ceremonia care va marca, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, evenimentul istoric al aderării, sunt invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre ale UE şi din Balcani", se arată într-un comunicat transmis vineri MEDIAFAX de Senat.

Antonescu s-a mai aflat în vizită oficială în Croaţia în perioada 17-18 iunie, prilej cu care a menționat faptul că aderarea Croației la UE este "un succes istoric, ce deschide o nouă perspectivă tuturor statelor din Balcanii de Vest, într-un moment destul de dificil pentru Uniunea Europeană, în care cooperarea şi încrederea între parteneri sunt deosebit de importante".

După un deceniu de negocieri, Croaţia devine la 1 iulie cel de-al 28-lea stat membru al U. Croaţia este cea de-a doua dintre cele şase republici iugoslave care aderă la UE, după Slovenia în 2004.

 

Comenteaza