Atmosferă tensionată la Kiev. Opoziţia cere destituirea lui Ianukovici şi alegeri prezidenţiale anticipate în mai

Atmosferă tensionată la Kiev. Opoziţia cere destituirea lui Ianukovici şi alegeri prezidenţiale anticipate în mai
Preşedintele Viktor Ianukovici a părăsit Kievul, a declarat unul dintre reprezentanţii opoziţiei, Vitali Kliciko, în faţa deputaţilor, în Parlament. Opoziţia a îndemnat sâmbătă la destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici şi la convocarea unor alegeri prezidenţiale anticipate până pe 25 mai. Situaţia era tensionată sâmbătă dimineaţa la Kiev, la o zi după semnarea unui acord fragil în vederea ieşirii din criză, manifestanţii cerând în continuare plecarea preşedintelui ucrainean de la putere şi ameninţând să ia cu asalt palatul prezidenţial

Atmosferă tensionată la Kiev, după semnarea unui acord fragil între putere şi opoziţie

Un lider al grupării paramilitare de extremă dreapta "Sectorul drept", foarte activ în cursul acţiunilor de gherilă urbană în ultimele săptămâni, a îndemnat vineri seara manifestanţii să ia cu asalt, sâmbătă, palatul prezidenţial, în cazul în care Ianukovici refuză să cedeze puterea până la ora 8.00 GMT (10.00, ora României). Apelul său a fost primit cu aplauze.

În schimb, anumiţi lideri ai opoziţiei au fost criticaţi că au validat acordul de compromis. "Nu îmi face nicio plăcere să semnez acest acord", a declarat vineri fostul campion mondial la box Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei, în timpul unui priveghi în piaţă, în memoria persoanelor ucise în cursul violenţelor. "Dacă v-am ofensat, iertaţi-mă", a adăugat el.

În Piaţa Independenţei (Maidan), transformată într-o adevărată zonă de război de la începutul criei, în urmă cu trei luni, mii de persoane erau prezente în continuare sâmbătă dimineaţa, mâncând lângă corturi sau transportând material pentru baricade. Nu era vizibil vreun semn că acestea ar urma să fie demontate.

În holul Hotelului Ucraina, care domină piaţa, funcţiona în continuare infirmeria improvizată săptămâna aceasta, în cursul căreia au fost ucise aproape 80 de persoane, iar alte câteva sute au fost rănite.

Viktor Ianukovici a părăsit Kievul

"A părăsit capitala", a declarat Vitali Kliciko.

Jurnalişti de la postul Kanal 5 au relatat anterior că au pătruns fără dificultate în reşedinţa preşedintelui, de obicei extrem de bine protejată, la periferia Kievului.

Opoziţia cere destituirea lui Ianukovici şi alegeri prezidenţiale anticipate în mai

Opoziţia a îndemnat sâmbătă la destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici şi la convocarea unor alegeri prezidenţiale anticipate până pe 25 mai, relatează AFP.

"Cerem alegeri prezidenţiale anticipate până la 25 mai", a declarat Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei. "Parlamentul este necesar să adopte o rezoluţie prin care îi cere lui Ianukovici să demisioneze", a adăugat el.

Manifestanţi se află la aproximativ 50 de metri de intrarea în sediul preşedinţiei, în centrul capitalei, a constatat un jurnalist AFP.

 

Comenteaza