Autorităţile din Muntenegru au încheiat procedura de identificare a persoanelor decedate în accident

Autorităţile din Muntenegru au încheiat procedura de identificare a persoanelor decedate în accident
Autorităţile din Muntenegru au încheiat procedura de identificare a persoanelor decedate în accidentul rutier, Guvernul de la Bucureşti urmând să asigure transportul în ţară al acestora, a anunţat premierul Victor Ponta.

"Am fost informat că acum s-a încheiat de către autorităţile din Muntenegru identificarea persoanelor decedate, deci putem să trecem la procedurile legale privind anunţarea familiilor. Pe măsură ce Procuratura din Muntenegru va da avizul necesar, avem pregătit, la Podgorica, avionul pentru transportarea către Bucureşti a trupurilor neînsufleţite, după aceea trebuie îndeplinite toate procedurile şi, după Institutul de Medicină Legală, vom asigura transportul către oraşele sau comunele în care se aflau", a spus Ponta, în şedinţa specială de marţi a Guvernului.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat anterior că autorităţile au reuşit să stabilească identitatea uneia din cele două victime ale accidentului din Muntenegru care nu fuseseră identificate, precizând că în prezent are loc o ultimă evaluare a stării de sănătate a răniţilor, la spitalul din Podgorica.

MAE mai precizează că în acest moment sunt în curs de avizare procedura şi etapele operaţiunii de aducere acasă a cetăţenilor români.

Conform sursei citate, victimele accidentului vor fi internate la spitalele de urgenţă Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni şi Universitar din Capitală, pregătite să primească răniţii.

Oficialii MAE mai spun că familiile celor implicaţi în accident vor fi informate cu privire la locul în care vor fi internaţi pacienţii, precum şi ora la care vor ateriza aeronavele militare.

Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au plecat spre Muntenegru, marţi dimineaţă, de la Baza 90 Otopeni. La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN. Aceştia sunt coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

 

Comenteaza