Băsescu a discutat cu Barroso despre realocări de fonduri către proiecte precum reabilitări termice

Băsescu a discutat cu Barroso despre realocări de fonduri către proiecte precum reabilitări termice
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, vineri, la Cotroceni, în discuţia cu preşedintele CE, Jose Barroso, creşterea finanţărilor din realocarea unor fonduri de la programele operaţionale mai puţin performante către proiecte cu impact, dar şi de altă natură, dând ca exemplu reabilitările termice.

Preşedintele l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Comisiei Europene, discutând despre agenda europeană de creştere, cu referire, între altele, şi la pachetul de recomandări, recent adoptat de Comisia Europeană, privind măsurile bugetare şi reformele economice naţionale menite să asigure reînscrierea economiei europene pe un curs de creştere sustenabil, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele Băsescu a afirmat că premisa pe care se fondează o creştere sustenabilă este consolidarea stabilităţii financiare şi, mai ales, a finanţelor publice.

"Din acest punct de vedere, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că România va continua aplicarea programelor de asistenţă cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi va acorda toată atenţia punerii în aplicare a recomandării specifice de ţară care va fi adoptată oficial la nivelul Uniunii la sfârşitul acestei luni. Şeful statului a mai spus şi că politica de coeziune a Uniunii Europene trebuie să rămână un motor de creştere economică atât în actuala perspectivă bugetară, cât şi în cea din perioada 2014 - 2020. Reiterând sprijinul României pentru propunerea Comisiei Europene privind nivelul de finanţare a politicii de coeziune, domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că aceasta trebuie să rămână un instrument eficace pentru recuperarea decalajelor de dezvoltare între statele membre şi între regiuni", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte actualul buget multianual al Uniunii Europene, din perspectiva valorificării instrumentelor sale pentru ancorarea economiei europene pe cursul de creştere, şeful statului a ţinut să menţioneze, încă o dată, în cadrul întâlnirii cu Barroso cele două propuneri principale avansate la Consiliul European informal din data de 23 mai privind generalizarea, pentru actuala perioadă de programare a regulii "n+3", de la "n+2", şi modificarea, în consecinţă, a scadenţelor de dezangajare a banilor europeni, precum şi propunerea de simplificare a procedurilor pentru realocarea de fonduri europene între programele operaţionale.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu a abordat în cadrul întrevederii şi subiectul destinaţiei fondurilor structurale, arătând că este important ca, în exerciţiul bugetar viitor al Uniunii, să fie acordată prioritate de la periferie către centru proiectelor care prevăd dezvoltarea infrastructurii europene. Totodată, şeful statului a susţinut în timpul discuţiilor o creştere a volumului de finanţare care poate fi obţinută din realocarea unor fonduri de la programele operaţionale mai puţin performante către proiecte cu impact substanţial economic, dar şi de altă natură, şi a dat ca exemplu proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe", se arată în comunicat.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a afirmat că întreaga construcţie a bugetului multianual 2014 - 2020, aflat în negociere, se sprijină pe convingerea că politica de coeziune şi fondurile structurale sunt cruciale, nu numai sub aspectul contribuţiei esenţiale a acestora la atingerea obiectivelor Uniunii, dar şi datorită faptului că asigură stabilitate macroeconomică la nivelul tuturor statelor membre.

 

Comenteaza