Băsescu: Mă gândeam că aş putea termina al doilea mandat iar R. Moldova să n-o pornească spre Europa
- Scris de mediafax
- 29 Noi 2013, 19:26
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
"Vă mărturisesc o mică îngrijorare din sufletul meu, până în ultimele luni, mă gândeam că s-ar putea să îmi termin cel de-al doilea mandat şi Republica Moldova încă să nu pornească pe drumul spre Europa. Mă bucur mult că mi-aţi dat ocazia să îmi închei liniştit cel de-al doilea mandat, pentru că cel de-al doilea stat român merge şi el după primul pe drumul Uniunii Europene", a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a spus că ceea ce s-a întâmplat azi la Vilnius, parafarea acordurilor, reprezintă "pietre de temelie a unor evoluţii pozitive".
"Existenţa acestor acorduri reprezintă garanţia revenirii în familia mare, a Uniunii Europene, pentru că Republica Moldova, ca şi România au fost tot timpul parte a Europei şi în niciun caz al vreunei uniuni eurasiatice", a mai spus Băsescu.
Şeful statului a mai menţionat că, de astăzi, Republica Moldova a intrat în alt club, al acelor ţări care pot arăta Europei instituţii şi aspiraţii democratice.
Traian Băsescu i-a mulţumit preşedintelui Republicii Moldova pentru faptul că va participa la recepţia de la Cotroceni pentru Ziua Naţională a României şi la parada de la Bucureşti.
La rândul său, preşedintele Nicolae Timofti a spus că, fără Traian Băsescu, după terminarea mandatului acestuia, nu o să fie interesant să urmărească evenimentele politice.
Timofti a recunoscut că Traian Băsescu a avut ideea de a face escala la Chişinău, după Summit-ul de la Vilnius.