CAZ MACABRU în Maramureş: Cadavru decapitat găsit pe treptele casei. Capul era în grădină

CAZ MACABRU în Maramureş: Cadavru decapitat găsit pe treptele casei. Capul era în grădină

Trupul decapitat al unui bărbat a fost găsit de vecini, pe treptele unei case, iar ceva mai târziu, s-a descoperit în grădină și capul victimei.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, decapitat, într-o gospodărie din satul Românești, comuna Boiu Mare, Maramureş. Descoperirea macabră a fost făcută de către două localnice, vecine cu bărbatul. Cele două femei au găsit capul bărbatului într-o grădină și au anunțat imediat autoritățile, scrie VasileDale.ro.

Conform sursei citate, localnicul locuia singur. Una din teoriile luate în calcul de anchetatori este că bărbatul ar fi căzut pe treptele din fața casei după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, căzătura fiindu-i fatală. Ulterior, niște porci lăsați liberi ar fi încercat să îl mănânce, târându-l înspre grădină și decapitându-l. Totul s-ar fi întâmplat cu câteva zile de a fi descoperit.

Cadavrul a fost dus la morga Spitalului Județean din Baia Mare pentru necropsie, urmând a se stabili cauza exactă a decesului.

"În data de 10 ianuarie, la ora 13.15, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că a fost găsit cadavrul unui bărbat, fără cap, în localitatea Românești.

La locul evenimentului s-a deplasat echipa complexă de cercetare la fața locului, care a identificat trupul neînsuflețit pe scările unui imobil, iar capul a fost găsit la aproximativ 10 metri, în gradina imobilului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că trupul neînsuflețit aparține unui bărbat de 48 de ani din județul Sălaj.

La fața locului s-au deplasat și lucrători ai Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, care au transportat cadavrul la morga spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În urma efectuării acesteia, s-a stabilit faptul că nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Maramureş. 

Comenteaza