EBA: Soluţia în cazul micilor este exceptarea de la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu

EBA: Soluţia în cazul micilor este exceptarea de la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu
Elena Băsescu susţine că s-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România, ea precizând că soluţia este ca aceştia să fie incluşi în lista produselor tradiţionale exceptate de la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu, aşa cum a solicitat şi Guvernul.

Ea menţionează că într-o situaţie similară se mai află şi alte produse din carne, precum burgerul sau cârnatul spaniol chorizo.

"În ultimele zile s-a creat o adevărată confuzie referitoare la posibilitatea ca «micii» să fie interzişi în România. De fapt este vorba despre interzicerea folosirii unui aditiv alimentar, bicarbonatul de sodiu - sau E500, care intra în componenţa «micilor»", scrie Elena Băsescu pe Twitter.

Ea arată că bicarbonatul de sodiu nu este un aditiv dăunător, atât timp cât este folosit în cantităţi mici, însă acesta poate ascunde mirosul sau gustul cărnii, în special a celei stricate. Pe de altă parte, bicarbonatul este folosit în reţetele tradiţionale de mici, fiind un ingredient important pentru păstrarea formei şi a culorii produsului. Mai mult, bicarbonatul poate fi folosit ca medicament în tratarea unor tulburări gastrice, menţionează Elena Băsescu.

Europarlamentarul PDL menţionează că, prin intermediul unui Regulament adoptat în 2008 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană era autorizată să adopte o listă de aditivi/coloranţi care puteau fi folosiţi în diverse categorii de produse alimentare (inclusiv carne), iar bicarbonatul de sodiu nu a fost inclus în lista aditivilor care pot fi utilizaţi în produsele din carne, aşadar folosirea lui va fi interzisă începând cu iulie 2013 în acest tip de produse alimentare.

"Soluţia este includerea «micilor» în lista produselor tradiţionale care sunt exceptate de la interdicţia de a folosi bicarbonatul de sodiu, lucru pe care Guvernul l-a şi solicitat. Într-o situaţie similară se mai află şi alte produse din carne, precum burgerul sau cârnatul spaniol chorizo", mai scrie Elena Băsescu.

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, la Constanţa, că Guvernul "se luptă" să salveze micii de Comisia Europeană, adăugând că "nu e nicio problemă", şi le-a transmis românilor să fie "mai ponderaţi" de sărbători.

"Noi ne luptăm, salvăm micii. Deci nu e nicio problemă, micii îi salvăm de Comisia Europeană", a declarat Ponta, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Guvernul a transmis Comisiei Europene, joi, o solicitare formulată de Asociaţia Română a Cărnii pentru ca reţeta mititeilor să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale, având în vedere că de la 1 iunie producţia de mititei sub actuala reţetă ar trebui interzisă, conform unei directive europene.

Directiva prevede că de la 1 iunie se interzice folosirea în compoziţia produselor de carne procesată a carbonaţilor de sodiu, a unui conservant şi a unui antioxidant - aditivi alimentari ce sunt esenţiali în reţeta de preparare a micilor.

Guvernul anunţa joi, printr-un comunicat, că va face demersuri ca produsul "mititei" să fie introdus, alături de burger şi de cârnatul spaniol chorizo, în categoria produselor tradiţionale care nu sunt supuse acestor reguli.

"Astfel, cu ocazia grupului de lucru care va avea loc în 2 mai, în cadrul Comisiei Europene, reprezentantul Guvernului României va transmite solicitarea formulată de către Asociaţia Română a Cărnii ca reţeta produsului mititei să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale. Reprezentanţii Guvernului vor face toate demersurile necesare pentru includerea mititeilor în lista produselor tradiţionale şi consideră că aceasta şi orice alte măsuri care trebuie luate, reprezintă o soluţie corectă şi normală, susţinută şi de reprezentanţii industriei producătorilor de carne. Autorităţile române vor lua toate măsurile necesare pentru a nu se interzice micii pe teritoriul României", se arăta în comunicatul Executivului.

Guvernul preciza că discuţia de la nivelul Uniunii Europene se referă numai la micii produşi industrial.

Asociaţia Română a Cărnii, cea mai importantă organizaţie a procesatorilor de carne din România, a solicitat deja Comisiei Europene introducerea actualei reţete de mici în lista celor "tradiţionale", pentru ca procesatorii români să poată folosi în continuare aditivii ce urmează să fie interzişi.

În 2012, piaţa locală a micilor s-a ridicat la aproape 22.000 tone, dintre care 72% a fost acoperit de vânzările din retailul modern.

 

Comenteaza