Grecia renunţă oficial la ideea referendumului pe tema planului UE de susţinere financiară
- Scris de mediafax
- 04 Noi 2011, 14:14
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
Grecia a renunţat oficial la ideea organizării unui referendum pe tema planului european de susţinere financiară, anunţă un ministru elen, citat de AFP.
Ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, a trimis un comunicat liderului Eurogrup, Jean-Claude Juncker, comisarului UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, şi ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schauble, în care anunţă că Grecia a renunţat la ideea organizării referendumului.
Ideea unui referendum pe tema planului UE de susţinere financiară a Greciei fusese enunţată de premierul Giorgios Papandreou, atrăgând critici dure din partea liderilor UE, care au ameninţat chiar cu eliminarea Greciei din blocul comunitar.