Maia Morgenstern, despre explozia de la staţia GPL: „Eram la nuntă şi deodată sala s-a golit. Doctorii au fost chemaţi la muncă, au plecat fără discuţii, salvează vieţi”

Maia Morgenstern, despre explozia de la staţia GPL: „Eram la nuntă şi deodată sala s-a golit. Doctorii au fost chemaţi la muncă, au plecat fără discuţii, salvează vieţi”
| Foto: colaj - sursa foto economica.net / putereaacincea.ro

În România, medicii se împart în 2 categorii. Unii care lasă totul ca să salveze vieţi, alţii care îşi ignoră pacienţii şi îi tratează cu... cinism

După tragedia de la Crevedia, unde o staţie GPL a explodat provocând moartea a 2 persoane şi rănirea gravă a altor zeci, actriţa Maia Morgenstern relatează reacţia medicilor care se aflau cu ea la o nuntă atunci când a avut loc explozia.

"Ieri am fost la petrecere, mare petrecere. Cu caracter privat, sărbătoare cu bucurie, eveniment important. Hai, să n-o mai fac pe misterioasa: nuntă! Şi la nuntă, ca la nuntă! Veselie mare, bucurie, chef! Cum e normal, cum e bine. Cum avem şi dorinţă şi nevoie, din când în când. Da, avem nevoie să petrecem, sa chefuim, sa dansam, hai sa jucam, sa chiuim. (...)

La nuntă, ca la nuntă! Lume multă, Veselie, dans, mâncare bună, băutură, lăutari. Mirii frumoşi, nasşii fericiţi, rude apropiate, rude îndepărtate, prieteni dragi. Prieteni de tot felul! Prieteni de familie, prieteni de-o viata, sau prieteni noi... oameni... Nuntaşii! Noi toţi! Petreceam fericiţi: nuntă, bă! Muzică bună, glume. Râsete. Şi iar dans, joc şi voie bună. În cel mai bun sens. Şi eu? Şi eu jucam de mama focului; cam într-un picior (că am fractură de menisc!) da’ nu-i nimic.

Şi deodataă... parcă sala de bal s-a golit. Fără multe discuţii, fără explicaţii. Parcă, spun parcă… Ce s-a întâmplat?! Nu ştiam, nu-mi era clar. Ce se întamplă?

Doctorii... Doctorii au fost chemaţi la spitale, care pe unde lucrează. Fără discuţii, fără comentarii. Doctorii au plecat. Au lăsat orice făceau, au lăsat timpul liber, au lăsat…

Doctorii au plecat la datorie. Au fost chemaţi unde era nevoie de ei, atunci când era nevoie de ei. Apoi am încercat să vorbesc la telefon cu prietenii mei, să-mi spună, să mă lămurească. N-au avut timp: erau la spital, acolo unde este nevoie de ei. Salvează vieţi.

Doctorii, medici în fiecare clipă a vietii. Nu au alte priorităţi. Doctorii sunt prezenti la datorie. Multumim!”, a scris Morgenstern pe Facebook.

Două persoane şi-ai pierdut viaţa după exploziile de la stația GPL din Crevedia. 41 de arși sunt internaţi în spitalele din România, iar alţi 12 au fost transferați în străinătate. 

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat ancheta în cazul exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, fiind făcute cercetări in rem pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Comenteaza