Marga, despre întâlnirea cu ministrul britanic: S-a petrecut pentru că şi-a alimentat avionul pe Otopeni

Marga, despre întâlnirea cu ministrul britanic: S-a petrecut pentru că şi-a alimentat avionul pe Otopeni
Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, sâmbătă, că întâlnirea dintre ministrul de Externe britanic, William Hague, şi premierul Victor Ponta care a avut loc pe aeroportul Otopeni a fost ocazionată de faptul că avionul oficialului britanic alimenta în România.

Marga a explicat într-o emisiune la Realitatea TV, că întâlnirea dintre premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe britanic pe aeroportul Otopeni a avut loc în contextul în care avionul acestuia a alimentat în România în drum spre Vilnius. Marga a explicat că Hague avusese o vizită de lucru în Libia şi Iordania.

"Ne-a dat semnalul prin ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti (...) că vine pe aeroport pentru a alimenta, dânsul mergând la Vilnius să ţină o conferinţă. S-a mistificat toată discuţia aceasta. Am spus că prim-ministrul şi cu mine, veneam de la Chişinău, să-l întâmpinăm pe ministrul de Externe al Regatului Unit. Am avut o discuţie pe două teme: situaţia din Siria (...) şi el a dorit să fie informat asupra a ceea ce se petrece în România", a spus Marga, precizând că întâlnirea a fost propusă de ministrul de Externe britanic, William Hague.

În 17 aprilie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni, după ce a sosit din vizita efectuată la Chişinău, cu ministrul britanic de Externe, William Hague, ajuns pentru puţin timp în România, declarau atunci surse oficiale.

Ulterior întâlnirii, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a precizat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că ministrul britanic de Externe, William Hague, a avut o întrevedere cu prim-ministrul român Victor Ponta la Bucureşti. "Cei doi au abordat subiecte legate de parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie, precum şi aspecte ale situaţiei politice actuale din România", se arată în comunicat.

Referitor la cel de-al doilea subiect, "oficialul britanic a subliniat necesitatea ca toţi actorii politici să respecte prevederile Constituţiei, instituţiile statului şi deciziile adoptate de instanţele judecătoreşti", menţionează sursa citată.

"William Hague a apreciat asigurările date de premierul Victor Ponta privind aplicarea deciziilor luate de Curtea Constituţională şi organizarea referendumului din data de 29 iulie în conformitate cu decizia privind Legea Referendumului formulată de Curtea Constituţională", precizează comunicatul.

Potrivit sursei citate, ministrul britanic a adăugat că, având în vedere perioada de instabilitate economică prin care traversează Europa, este cu atât mai important ca întreaga clasă politică să demonstreze în mod clar că litera legii este respectată, să asigure stabilitatea politică şi să continue progresele în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

William Hague a discutat cu premierul Victor Ponta şi despre relaţia bilaterală, remarcând trendul ascendent în comerţul bilateral şi cooperarea excelentă pe probleme de securitate şi apărare, inclusiv în Afganistan. Oficialul britanic a subliniat angajamentul constant al Guvernului de la Londra privind asistenţa oferită instituţiilor româneşti în reforma justiţiei şi în lupta împotriva corupţiei, inclusiv prin expertiză britanică în aceste domenii, se mai arată în comunicatul ambasadei britanice.

Surse diplomatice au declarat agenţiei MEDIAFAX ca escala ministrului britanic a fost una programată în mod special.

"A fost o escală specială a ministrului britanic, care a dorit să vină la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române pe tema recentelor evoluţii de pe scena politica românească", au precizat sursele citate.

 

Comenteaza