Martens a citit un mesaj al lui Timoşenko către Congresul PPE: Noaptea mă tem pentru ţara mea

Martens a citit un mesaj al lui Timoşenko către Congresul PPE: Noaptea mă tem pentru ţara mea
Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a citit, la Congresul PPE, un mesaj adresat participanţilor de către fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, în care aceasta menţionează că se află într-o secţie a spitalului închisorii şi că noaptea începe să se teamă, nu pentru ea, ci pentru ţara ei.

Martens a precizat, înainte de a citi mesajul, că fiica Iuliei Timoşenko, Evghenia, a fost prezentă la Bucureşti în prima zi a Congresului, dar azi a plecat în Ucraina.

Preşedintele PPE a citit mesajul Iuliei Timoşenko, în care aceasta arătă că se află în cea de-a 440-a zi a încarcerării în Ucraina.

Timoşenko afirmă că luptă pentru a menţine Ucraina în familia europeană.

Fostul lider ucrainean arată că se află într-o secţie a spitalului închisorii şi că în fiecare noapte îşi spune că a reuşit să supravieţuiască pentru încă o zi. "Noaptea încep să mă tem, nu pentru mine, ci pentru ţara mea", a arătat Iulia Timoşenko în mesaj.

Ea precizează că a făcut toate eforturile posibile pentru a unifica opoziţia din ţara ei.

În încheiere, Timoşenko subliniează că inima şi speranţa ei sunt alături de Popularii Europeni.

 

Comenteaza