Ministrul moldovean al Apărării a demisionat în urma unor neînţelegeri cu şeful statului

Ministrul moldovean al Apărării a demisionat în urma unor neînţelegeri cu şeful statului
Ministrul moldovean al Apărării Vitalie Marinuţa şi-a anunţat demisia, vineri, afirmând că decizia a fost motivată de criticile preşedintelui Nicolae Timofti referitoare la reforma armatei, relatează IPN în pagina electronică.

 

"Nu aşa văd eu o reformă democratică", a afirmat Marinuţa, într-o conferinţă de presă. El a apreciat că armata trebuie să fie condusă de o persoană civilă, pentru a fi evitate situaţiile complicate.

Vitalie Marinuţa a mai afirmat că a reuşit să realizeze mai multe lucruri importante în cei patru ani şi jumătate în care s-a aflat la conducerea Ministerului Apărarii. El a acuzat că i se cere să stopeze unele reforme iniţiate, fără a detalia. "Solicit ca armata să nu fie umilită şi implicată în jocuri politice. Pe mine şi pe subalternii mei mă puteţi critica, dar armata să nu fie afectată", a spus ministrul demisionar.

Potrivit IPN, preşedintele Nicolae Timofti a participat joi la o reuniune cu reprezentanţii Ministerului Apărării, unde a criticat activitatea conducerii instituţiei şi lipsa de reacţie privind numeroasele cazuri de sinucideri în rândul militarilor.

Vitalie Marinuţa a fost propus în 2009 de Partidul Liberal pentru conducerea Ministerului Apărării.

El a fost un susţinător al consolidării cooperării între Republica Moldova şi NATO, atrăgându-şi criticile opoziţiei comuniste, în condiţiile în care Constituţia prevede statutul permanent de neutralitate al Chişinăului.

 

Comenteaza