Foto Mormântul victimei lui Emil Gânj, PROFANAT înainte de parastas / Legat cu lanțuri într-un țăruș înfipt în pământ în spatele crucii / ”Ferească bunul Dumnezeu!!!”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:58
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
Cu puțin timp înainte de parastasul de un an al Andei Gyurca, familia victimei lui Emil Gânj a găsit un lanț în jurul mormântului care era legat de un țăruș înfipt în pământ.
Descoperirea vine după săptămâni de tensiuni și amenințări. Rudele victimei ar fi cerut recent chiar și un ordin de protecție împotriva fratelui lui Emil Gânj, pe care îl bănuiesc acum că ar putea avea legătură și cu gestul de la mormânt, notează the.news.man pe TikTok.
Șcena a fost una șocantă pentru familia Andei Gyurcă, tânăra ucisă de Emil Gânj în Miheșu de Câmpie. La locul de veci au fost găsiți inclusiv ciorapi atârnați de crucea funerară, lângă lanțurile prinse de țărușul înfipt în pământ.
- Ferească bunul Dumnezeu pe toată lumea!
- Nici in Mormânt nu îi dă pace săraca.
- Ce sistem de justiție și protecție competent avem !
- Doamneee sigur precizează un semn de avertisment...
- Of Doamne, săraca… nici măcar nu o lasă să se odihnească în pace!
- Poliția ceva amprente?, au comentat postarea cei care s-au îngrozit la vederea imaginilor.
Amintim că Emil Gânj este căutat de 1 an, după ce a ucis-o pe Anda Gyurcă cu un topor în propria ei casă, apoi a incendiat locuința. Deși au trecut 12 luni de la crima șocantă, polițiștii nu au reușit nici acum să îl găsească pe individ. Individul a fost a fost plasat inclusiv pe lista celor mai căutați criminali din Europa.
Emil Gânj a fost condamnat în lipsă la închisoare pe viață de către judecătorii din Mureș. Bărbatul acuzat de uciderea Andei Gyurcă a mai fost condamnat în trecut pentru omor, dar a fost eliberat din închisoare, astfel că la scurt timp a comis și cea de-a doua crimă.















