Muniţie pentru mitralieră AK 47, fiole de morfină și o substanţă care pare a fi TNT, găsite într-un microbuz care intra în ţară
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Dec 2022, 10:33
- Stiri nationale
- Ascultă știrea

Elemente de muniţie şi o cutie cu trei fiole de morfină au fost găsite de vameşii de la Siret, într-un microbuz care intra în România.
Autoritatea Vamală Română (ANV) a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret au găsit mai multe bunuri ascunse.
Marfa era într-un microbuz care încerca să intre în ţară.
Este vorba de “o bucată calup de formă paralelipipedică din material solid, cu o parte lipsă, suspicionată a fi TNT, cu inscripţie în limba slavonă, cu orificiu circular în zona mediană, fără mijloace de iniţiere, cu dimensiunile 10/5/5,5 cm”.
De asemenea, echipele de control au mai descoperit o cutie cu trei fiole cu substanţă lichidă cu inscripţia morfină, soluţie injectabilă şi un cartuş letal calibru 5,45/39 mm - pentru pistolul mitralieră AK74.
ANV a menţionat că bunurile au fost reţinute de la trei persoane, echipate in haine militare, având paşapoarte emise în Spania. Bunurile au fost predate organelor de cercetare, în vederea continuării verificărilor.