Preşedintele Consiliului European a condamnat în mod public evenimentele din România

Preşedintele Consiliului European a condamnat în mod public evenimentele din România
Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, aflat ieri, într-o vizită în Malta, a condamnat în mod public evenimentele din România, în urma unei întâlniri cu premierul maltez Lawrence Gonzi, la Lija, relatează publicaţia Malta Today în ediţia electronică.

Van Rompuy "a profitat de oportunitatea de a condamna public România în cursul unei întâlniri cu presa la Villa Francia din Lija", scrie publicaţia.

"Sunt foarte îngrijorat cu privire la evoluţiile din România în ceea ce priveşte aplicarea legii şi independenţa sistemului judiciar, care sunt principiile fundamentale pe care se bazează Uniunea noastră", le-a spus Van Rompuy premierului Gonzi şi jurnaliştilor, citat de publicaţia malteză.

"Îi voi contacta pe premierul (Victor Ponta) şi pe preşedintele (Traian Băsescu) pentru a discuta această problemă", a continuat Van Rompuy, citat de Malta Today.

Preşedintele Consiliului European a sosit vineri dimineaţa în Malta pentru a purta discuţii cu premierul maltez în cadrul unei întâlniri decise la summitul de la Bruxelles, precizează publicaţia.

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat vineri seara din funcţie de către Parlamentul României, cu 258 de voturi pentru şi 116 voturi împotrivă. Această decizie a Parlamentului urmează să fie supusă unui referendum, pe 29 iulie.

 

Comenteaza