Prima slujbă oficiată de Papa Francisc a început în Capela Sixtină. Ce a spus în prima predică

Prima slujbă oficiată de Papa Francisc a început în Capela Sixtină. Ce a spus în prima predică
Prima slujbă oficiată de Papa Francisc în Capela Sixtină, în prezenţa celorlalţi 114 cardinali electori, a început joi la ora 17.00 (18.00, ora României), relatează AFP.

Noul Suveran Pontif poartă mitra papală şi veşmintele poleite cu aur.

Este vorba de prima slujbă oficiată de argentinianul Jorge Bergoglio după ce a fost ales Papă.

UPDATE Biserica Romano-Catolică va fi doar "o simplă organizaţie filantropică" dacă nu îl mărturiseşte şi nu îl urmează pe Iisus Hristos, a declarat Papa Francisc în prima slujbă oficiată în Capela Sixtină, scrie ziarul Avvenire, afiliat Vaticanului.

"Dacă nu îl urmăm pe Iisus Hristos nu este bine, vom deveni o simplă organizaţie filantropică, dar Biserica este altceva", a spus Papa Francisc la predică.

"Trebuie să mergem pe drumul crucii lui Hristos, trebuie să construim împreună cu Hristos, trebuie să îl mărturisim pe Hristos, altfel totul va fi ca un castel de nisip", a continuat Papa.

"Dacă îl mărturisim pe Hristos fără asumarea crucii, rămânem doar ai lumii: suntem preoţi, cardinali, papi, dar nu ucenici ai Mântuitorului. Aş vrea ca după aceste zile, să avem curajul să îl urmăm pe Dumnezeu purtând crucea lui Hristos. Trebuie să reconstruim Biserica cu sângele vărsat pe cruce, singura glorie este Hristos cel răstignit şi înviat; doar în acest fel Biserica poate merge înainte", a spus noul Suveran Pontif.

Prima slujbă oficiată de Papa Francisc în Capela Sixtină, în prezenţa celorlalţi 114 cardinali electori, a avut loc joi după-amiază.

Comenteaza