Putin a discutat cu Merkel şi acceptă dialogul. Oficial rus: Rusia nu vrea război cu Ucraina

Putin a discutat cu Merkel şi acceptă dialogul. Oficial rus: Rusia nu vrea război cu Ucraina
Vladimir Putin a discutat, prin telefon, cu Angela Merkel, aceasta declarând că preşedintele rus acceptă dialogul. Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe. Parlamentul ucrainean i-a cerut, duminică, preşedintelui rus Vladimir Putin să nu mobilizeze forţe ruse în Ucraina.

"Verhovna Rada anunţă apelul său către preşedintele rus Vladimir Putin de a preveni mobilizarea forţelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei", a anunţat Parlamentul într-o declaraţie aprobată în sesiunea de duminică. Verhovna Rada a cerut, de asemenea, Rusiei să îşi retragă la baze militarii din cadrul flotei sale la Marea Neagră.

"Verhovna Rada cere îndeplinirea strictă a acordurilor de bază privind prezenţa Flotei ruse a Mării Negre pe teritoriul ucrainean, respectiv revenirea imediată a forţelor la bazele lor. Orice mişcare a militarilor, echipamentului greu şi armamentului trebuie făcută strict cu acordul organismelor ucrainene competente", afirmă declaraţia.

Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine un oficial rus

Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe.

"Rusia nu vrea război cu Ucraina", a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune Rossia 1.

"Sunt convins că nimeni din Rusia nu vrea război", a adăugat el.

"Suntem împotriva folosirii unei astfel de terminologii pentru a discuta despre relaţiile cu Ucraine care ne este aproape", a insistat el.

El a criticat statele occidentale care au ameninţat cu excluderea Rusiei din G8.

"Vom susţine toate forţele favorabile consolidării relaţiilor noastre bilaterale, cu atât mai mult cu cât de aceste relaţii depinde stabilitatea în Europa. Oamenii politici occidentali (...) trebuie să înţeleagă acest lucru", a declarat Karasin.

În ceea ce priveşte decizia Consiliului Federaţiei (Senatul) de a autoriza forţele ruse să intervină în Ucraina, "noi credem că această decizie (...) va demonstra intenţiile serioase ale Federaţiei Ruse", a subliniat el.

Valentina Matvienko, preşedintele Senatului rus, care a aprobat sâmbătă recursul la forţele armate ruse în Ucraina, a respins, de asemenea, ideea unui război.

"Nu va avea loc niciodată un război între noi. Suntem popoare înfrăţite", a declarat ea în aceeaşi emisiune.

UPDATE 09:10 - Dmitri Medvedev: Viktor Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei

Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este "nesemnificativă", a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.

UPDATE 00:45 John Kerry va reafirma la Kiev sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a Ucrainei

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.

"Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile", a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

În Ucraina, şeful diplomaţiei americane "va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.

 

Comenteaza