Rusia ameninţă România: ”Utilizarea aeroporturilor militare ca baze pentru avioane ucrainene, considerată implicare într-un conflict armat”

Rusia ameninţă România: ”Utilizarea aeroporturilor militare ca baze pentru avioane ucrainene, considerată implicare într-un conflict armat”

Administraţia lui Vladimir Putin a avertizat, duminică, statele vecine cu Ucraina, în special România, să nu permită staţionarea avioanelor militare ucrainene sau utilizarea acestora în conflictul cu Rusia, în caz contrar ar considera această acţiune implicare directă în conflict. 

Rusia spune că a aflat "dintr-o sursă sigură că avioane ucrainene s-au deplasat spre România". Mai precis, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a afirmat că state vecine cu Ucraina, în special România, au permis staţionarea unor avioane de vânătoare ucrainene.

Acesta a făcut referire la România şi la alte state vecine cu Ucraina, dar pe acestea din urmă nu le-a menţionat, conform agenţiei Associated Press şi cotidianului Le Monde, citate de zf.ro

"Utilizarea reţelei de aeroporturi militare ale acestor ţări pentru a servi ca baze pentru avioane militare ucrainene şi utilizarea ulterioară a acestora contra forţelor armate ruse ar putea fi considerate ca fiind implicări ale acestor ţări într-un conflict armat", a avertizat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. 

Amenințările Rusiei sunt nefondate și asta pentru că aeronova ucraineană care a decolat din România a plecat neînarmată, iar întreaga operațiune a fost transparentă, a declarat premierul Nicolae Ciucă duminică seara la Digi24.  Premierul spune că astfel de avertismente reprezintă o „retorică prin care se caută să se abată atenţia de la ceea ce se întâmplă real, în teren în Ucraina, unde sunt ucişi civili”.

Premierul Ciucă a precizat că de regulă în conflictele armate se folosesc metode precum dezinformarea, inducerea în eroare, propaganda şi operaţiile informaţionale.

Avionul ucrainean care a intrat în spaţiul aerian al României şi ulterior a fost escortat la Baza 95 Aeriană Bacău s-a întors marţi în Ucraina. Potrivit MApN, aeronava Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene a părăsit marţi spaţiul aerian al României.

Avionul nu avea muniţie la bord şi a fost escortat de două aeronave de luptă tip Mig-21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române până la limita spaţiului aerian naţional, de unde a fost preluat de către aparate de zbor ale Forţelor Aeriene Ucrainene.

Comenteaza