Rusia ar putea propune amendamente la Acordul de Asociere UE-Ucraina pe 12 septembrie

Rusia ar putea propune amendamente la Acordul de Asociere UE-Ucraina pe 12 septembrie
Rusia intenţionează să prezinte pe 12 septembrie un plan de "rectificare" a Acordului de Asociere încheiat între Ucraina şi Uniunea Europeană, a anunţat ministrul rus al Dezvoltării Economice, Aleksei Uliukaev, citat de agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

"Este vorba de propunerea unor amendamente concrete, care ar trebui să fie introduse în textul de bază al acordului", a afirmat el, adăugând că propunerea urmează să fie făcută în cursul unei reuniuni ministeriale de la Bruxelles.

Adjunctul ministrului, Aleksei Lihaciov, a afirmat marţi seara că Moscova, Kievul şi Bruxelles-ul vor continua încercările de a găsi o soluţie pentru îngrijorările Rusiei în legătură cu asocierea Ucrainei cu Uniunea Europeană.

"Reprezentanţii Uniunii Vamale şi ai Uniunii Europene au convenit asupra unor consultări suplimentare pe această temă. Consultările vor începe săptămâna aceasta şi se vor încheia pe 12 septembrie, la Bruxelles", a declarat Lihaciov, citat de agenţia RIA Novosti.

 

Comenteaza