Steagul secuiesc, arborat în Ungaria, în semn de solidaritate cu maghiarii din Transilvania

Steagul secuiesc, arborat în Ungaria, în semn de solidaritate cu maghiarii din Transilvania
Secretarul de stat al Ministerului de Externe din Ungaria, Nemeth Zsolt, a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă. Astfel, oficialul i-a îndemnat pe toţi primarii din Ungaria să facă un gest fără precedent: să arboreze începând de astăzi, steagul Ţinutului Secuiesc.

Presa maghiară relatează că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc. La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul.

Steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat, marţi, într-unul din districtele din Budapesta. Secretarul de stat Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna. Referindu-se la refuzul autorităţilor române de a permite arborarea steagului neoficial al Ţinutului Secuiesc, Nemeth Zsolt a declarat că, în opinia sa, este o agresiune simbolică din partea autorităţilor române. "Nu exagerez când spun că suntem în faţa unei agresiuni simbolice", a declarat Nemeth Zsolt.

Citeşte materialul integral AICI.

 

Comenteaza