Foto Tragedie într-o familie. Casă distrusă de un incendiu puternic provocat de un copil / Ce s-a întâmplat?

Un incendiu devastator a făcut scrum casa unei familii din Ardeal. Flăcările au fost provocate de către un copil.

O casă din localitatea Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, a fost complet distrusă, luni, într-un incendiu în care o butelie a explodat, potrivit News.ro.

La faţa locului au intervenit pompierii militari şi voluntari, iar când echipajele de salvatori au ajuns la locul intervenţiei flăcările cuprinsese întreaga construcţie pe o suprafaţa de aproximativ 150 de metri pătraţi. De asemenea, exista riscul ca flăcările să se extindă la casele din împrejur.

„Pompierii voluntari din Livezile au asigurat prima intervenţie şi au evacuat o butelie, după ce o altă butelie explodase înainte de sosirea acestora la locul intervenţiei. A treia butelie a fost extrasă din casă de către pompierii militari din Detaşamentul Bistriţa, mobilizaţi la locul solicitării cu patru echipaje specializate care încadrează două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie la înălţime, respectiv un echipaj de prim ajutor SMURD. Pompierii voluntari din localitate s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere”, informează ISU Bistriţa-Năsăud, conform sursei citate.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime, iar intervenţia pompierilor şi a voluntarilor a făcut ca proprietăţile învecinate să fie salvate.

„Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jocul unui copil cu o sursă de aprindere (brichetă), iar primele materiale care au ars au fost elementele textile de la un pat”, a precizat ISU Bistriţa-Năsăud. 

Comenteaza