Tragedie pe șosea! O tânără de 17 ani și-a omorât fratele după ce a condus drogată și a făcut un accident

Tragedie pe șosea! O tânără de 17 ani și-a omorât fratele după ce a condus drogată și a făcut un accident

O tânără de 17 ani, aflată la volan fără a avea permis şi sub influenţa substanţelor psihoactive, şi-a a omorât fratele în vârstă de 16 ani aflat în acelaşi autoturism după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.

Teribilul accident s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.50, în Brăila. 

Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări, se pare că o tânără, în vârstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Şoseaua Baldovinesti, din direcţia strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanţilor, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroşat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare după care s-a oprit pe spaţiul verde, scrie News.ro.

La faţa locului oamenii legii ar fi găsit în afara autoturismului un tânăr, în vârstă de 16 ani, care a fost declarat decedat de echipajul medical. S-a stabilit că acesta era fratele adolescentei aflate la volan şi era în maşină în momentul producerii accidentului, fiind aruncat în urma impactului.

Potrivit IPJ Brăila, tânăra în vârstă de 17 ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, a fost testată cu aparatul etilotest  rezultatul fiind negativ iar la testarea cu aparatul Drug Test ar fi rezultat consum de substanţe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis pentr ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Comenteaza