TSD a înfiinţat o filială în Rep. Moldova pentru a promova valorile europene în rândul tinerilor

TSD a înfiinţat o filială în Rep. Moldova pentru a promova valorile europene în rândul tinerilor
Preşedintele TSD, Mihai Sturzu, a anunţat, vineri, înfiinţarea unei filiale a TSD în Republica Moldova, care va avea drept scopt promovarea valorilor europene şi social-democrate în rândul tinerilor de peste Prut.

"Suntem alături de românii din Republica Moldova, suntem alături de fraţii noştri de peste Prut, noi credem că la nivelul organizaţiei TSD este foarte important să fim prezenţi lângă aceşti oameni pentru că exact cum România îşi propune să fie un partener de încredere al Republicii Moldova pe drumul acestei ţări pe parcursul european, noi ne dorim ca în rândul tinerilor din Republica Moldova să promovăm valorile social-democrate, valorile europene", a susţinut Sturzu.

Liderul TSD a precizat că pentru moment coordonatorul organizaţiei din Republica Moldova va fi Slavic Şaramet, urmând să fie organizată o conferinţă de alegeri în perioada următoare.

La ceremonia de lansare a organizaţiei au luat parte mai mulţi lideri ai TSD, deputatul Cătălina Ştefănescu şi vicepreşedintele organizaţiei de tineret a Partidului Democrat din Republica Moldova, Pavel Ianeţ.

 

Comenteaza