Vaclav Havel, revoluţionarul de catifea, a murit

Vaclav Havel, revoluţionarul de catifea, a murit
Primul preşedinte al Cehiei post-comuniste, dramaturgul disident Vaclav Havel, a murit duminică dimineaţă, la Praga, anunţă presa cehă. El avea 75 de ani.

Vlacav Havel, una din cele mai admirate şi îndrăgite voci ale dizidenţei anti-comuniste din întreaga lume, s-a stins. Primul preşedinte al Cehoslovaciei şi ulterior al Cehiei, dramaturgul Vaclav Havel, a încetat duminică din viaţă. Artizan al "Revoluţiei de catifea" anticomuniste din 1989 şi preşedinte al Cehoslovaciei apoi al Cehiei din 1989 până în 2003, el a murit în somn, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sabina Tancevova. Havel, a cărui viaţă publică a fost afectată de mai multe probleme de sănătate, a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie din cauza unei inflamaţii a căilor respiratorii, informează Mediafax.

O pneumonie tratată necorespunzător în închisoare, la începutul anilor '80, şi un cancer pulmonar sunt la originea numeroaselor probleme de sănătate ale celebrului dramaturg disident, spitalizat de mai multe ori după ce fost ales preşedinte al Cehoslovaciei (1989), apoi al Cehiei (1993). Havel s-a retras din funcţie în februarie 2003.

 

Comenteaza