Vladimir Putin a depus jurământul, devenind preşedintele Rusiei
- Scris de mediafax
- 07 Mai 2012, 13:22
- Stiri nationale
- Ascultă știrea
"Jur, în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse, să respect drepturile şi libertăţile poporului şi ale cetăţeanului", a afirmat el, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Kremlin.
Ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin la preşedinţia Rusiei a început în jurul orei 7.30 GMT (10.30, ora României), în timp ce mai mulţi manifestanţi sosiţi pentru a protesta au fost arestaţi.
Ceremonia a început când soldaţi în uniformă de paradă au intrat cu drapelul tricolor rus şi cel al preşedinţiei Rusiei.
Conform agenţiei Itar-Tass, cel puţin 20 de persoane, între care şi unul dintre liderii liberali, Boris Nemţov, au fost arestate în centrul capitalei, unde se adunaseră pentru a denunţa revenirea lui Putin la putere.
Duminică, peste 400 de persoane au fost arestate când poliţia a dispersat fără menajamente un vast miting al opoziţiei. Confruntările s-au soldat cu zeci de răniţi.
Circulaţia automobilelor prin centrul oraşului a fost întreruptă cu ocazia ceremoniei şi un important dispozitiv de securitate a fost mobilizat în Moscova.
Vladimir Putin a fost ales cu aproape 64 la sută din voturi în martie, pentru un mandat de şase ani. Opoziţia a denunţat numeroase fraude şi a organizat manifestaţii pentru a contesta victoria sa.
El a părăsit preşedinţia rusă în 2008, pentru a deveni premier, deoarece nu putea efectua un al treilea mandat consecutiv de şef al statului.
Preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Dmitri Medvedev, ar urma să devină prim-ministru, conform unei înţelegeri pe care au anunţat-o în septembrie.