Nicușor Dan, în vizită la Cluj-Napoca: „Există o mare categorie de oameni care doresc ca statul român să fie puternic și să lucreze pentru ei, nu pentru niște găști care îl sufocă”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 08 Mar 2025, 13:36
- Politica
- Ascultă știrea

Candidatul independent la Președinția României, Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, spune că, în campania electorală care va urma, vocea oamenilor simpli va conta mai mult decât cea a politicienilor.
Edilul Capitalei a participat înainte de conferința de presă la o întâlnire cu susținătorii clujeni, unde a fost însoțit de Ludovic Orban (Forța Dreptei), Eugen Tomac (PMP), fostul senator Adrian Oros și liderul partidului DREPT, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe.
„România are trei mari probleme la ora actuală: una dintre ele este nefuncționarea instituțiilor corelate cu corupția. A doua este că pe domeniile cele mai importante, România nu are o direcție. Iar a treia este că societatea românească este divizată în clase sociale care nu comunică și nu se înțeleg unele pe altele. Față de aceste trei probleme, rolul președintelui este pe de o parte să preseze pentru întărirea statului pentru ca instituțiile să funcționeze pentru cetățeni și evident pentru diminuarea considerabilă a corupției.
Rolul președintelui este să identifice în societate acele zone de competență care există pentru a defini direcțiile fundamentale de dezvoltare ale României, pe diferite domenii. Și rolul președintelui este să își exercite prerogativa de mediator astfel încât să separe ce este legitim și ce este exagerare în opinii diverse astfel încât societatea românească să se poată concentra pe obiectivele care ne unesc și să piardă mai puțină energie în cele care ne despart.
În ceea ce privește campania electorală care urmează, lucrurile au devenit foarte simple. Există o direcție care se numește în multe feluri, dar în esență se numește Rusia. Există o direcție care lăsăm lucrurile așa cum au fost și există o mare așteptare a românilor pentru o schimbare, dar cu păstrarea direcției occidentale. Aceasta este direcția pe care cred eu că trebuie să meargă România.
Cred că există o largă categorie de oameni care muncesc, care sunt corecți, care își plătesc taxele și care doresc ca statul român să fie puternic și să lucreze pentru ei, nu pentru niște găști care îl sufocă. Și va fi o campanie electorală în care vocea oamenilor simpli va conta mai mult decât vocea politicienilor. Le mulțumesc miilor de voluntari care au strâns semntărui și miilor de oameni care au donat pentru camapanie”, a afirmat Nicușor Dan.
„Cluj-Napoca are aceeași mare problemă ca și Bucureștiul: traficul”
„Dacă vorbim de Cluj-Napoca și de județul Cluj, putem să vedem că orașul s-a dezvoltat mult în ultimii ani în jurul IT-ului și vedem că statul român nu a ținut pasul cu piața, iar în multele scheme de ajutor pentru mediul de afaceri nu s-a concentrat pe a stimula acele industrii cu mare valoare adăugată, care să ne facă competitivi în competiția globală.
Dacă ne uităm la orașul Cluj-Napoca, faptul că este un oraș bogat, dar care nu a avut o dezvoltare urbană care să reducă costul vieții, și care îl face astăzi un oraș sufocant, și nu a prioritizat acele măsuri legate de infrastructură, de centură și de dezvoltare urbană care să diminueze probabil principala problemă ca și la București, cea a traficului.
Vedem, de asemenea, un dezechilibru între potențialul pe care îl au orașele din județ și din apropiere, față de care deja polul economic al Clujului poate să se extindă. Toate aceste lucruri înseamnă că direcția în care s-a dezvoltat România național și local nu a fost una strategică. Nu am avut nici local nici național programe cu bugete, obiective și termene de execuție”, a mai spus Dan.
Ce a spus despre candidatura lui Călin Georgescu
El a fost întrebat ce decizie crede că va lua Curtea Constituțională a României în legătură cu candidatura lui Călin Georgescu.
„Nu vreau să anticipez. Nu mai avem decât câteva zile, Este o interpretare juridică . Punctul meu e vedere, dar care evident că nu se va aplica pentru aceste alegeri , este ca oricine, dacă nu propune niște chestiuni absolut inacceptabile, să poată să candideze, . Noi am avut cazul Șoșoacă. CCR în opinia mea corect a interpretat legea si a interzis candidatura. Problema este că legea permite CCR să ia o astfel de decizie, nu cred că este corect, democratic. Trebuie să ne uităm la mecanisme pentru alegerile viitoare” a precizat Nicușor Dan.