O țară europeană pregătește cea mai mare paradă militară din istoria sa. La eveniment vor participa și militari români

O țară europeană pregătește cea mai mare paradă militară din istoria sa. La eveniment vor participa și militari români
ilustrativ

Polonia se pregătește pentru una dintre cele mai ample demonstrații militare organizate vreodată în țară.

Pe 15 august, cu ocazia Zilei Armatei Poloneze, Varșovia va găzdui o paradă de proporții, la care vor lua parte aproximativ 1.800 de militari, inclusiv reprezentanți ai României.

Evenimentul va reuni peste 300 de vehicule militare și aproximativ 60 de aeronave, într-o demonstrație menită să evidențieze capacitățile militare dezvoltate de Polonia în ultimii ani.

Printre tehnica militară prezentată se vor afla tancuri Abrams, Leopard și K2, vehicule de luptă Borsuk și Rosomak, obuziere Krab, precum și sisteme de rachete HIMARS, Patriot și Poprad.

Spectacolul militar va continua și în aer. Deasupra Varșoviei sunt programate evoluții ale unor aeronave precum F-35 și F-16, alături de elicoptere Apache, Black Hawk și AW-149.

La parada de la Varșovia vor participa militari din mai multe state partenere și aliate ale Poloniei. Pe lângă România, sunt anunțate contingente din Statele Unite, Canada, Australia, Lituania, Estonia, Suedia și Franța.

În același timp, festivitățile nu se vor limita la capitală. În porturile Gdynia și Gdańsk sunt programate parade navale la care vor lua parte zeci de nave.

Parada are loc într-un moment în care Polonia derulează un amplu proces de modernizare și extindere a forțelor sale armate. Varșovia a investit masiv în tehnică militară modernă, printre principalele programe de achiziții numărându-se avioanele F-35, elicopterele de atac Apache, tancurile K2 și Abrams, sistemele HIMARS și lansatoarele Patriot.

Potrivit informațiilor prezentate de Mediafax, Polonia a alocat peste 4,7% din PIB pentru apărare, în timp ce industria militară locală își extinde și capacitățile de producție pentru muniții și rachete.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .