Operațiune DIICOT în forță la Cluj: trafic de 2MMC, 3CMC și 4BMC descoperit de anchetatori
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:21
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii din BCCO, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 25 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive.
Din anchetă a reieșit că, în perioada mai 2025 – mai 2026, acesta ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut, în municipiul Cluj-Napoca, substanțe cristaline de tip 2MMC, 3CMC și 4BMC. Tranzacțiile ar fi fost realizate cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei.
Pe parcursul urmăririi penale, cantitățile de droguri au fost indisponibilizate. La data de 27 mai 2026, au fost efectuate trei percheziții domiciliare în Cluj-Napoca și Florești, unde anchetatorii au descoperit și ridicat un cântar de precizie cu urme de substanțe interzise, sume de bani și alte probe relevante.
Substanțele identificate includ compuși precum 3-CMC, 4-CMC, 4-BMC, 5F-MDMB-PINACA, MDMB-4en-PINACA și MDMB-BUTINACA.
Tot la data de 27 mai, procurorii DIICOT Cluj au dispus reținerea persoanei de 25 de ani. Ulterior, pe 28 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și al jandarmilor din Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca.
Autoritățile reamintesc că persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.











