Transilvania în Guvernul Ponta II VIDEO

Transilvania în Guvernul Ponta II VIDEO
Victor Ponta a prezentat astăzi propunerile pentru noul guvern. O primă concluzie se desprinde din lista care conţine 28 de nume: Transilvania stă foarte prost în Guvernul Ponta 2. Doar 3 miniştri ardeleni şi-au făcut loc la masa de şedinţe din Palatul Victoria. Este vorba de Doina Pană din Bistriţa-Năsăud, Lucia Varga de la Bihor şi Mircea Duşa, din Harghita. La polul opus regăsim Muntenia, care se laudă cu nu mai puţin de 11 membri în Cabinet.

Dacă judeţul Cluj nu are niciun ministru, asta nu înseamnă că Transilvania e reprezentată mult mai bine în Guvernul Ponta 2. Doar trei ardeleni au intrat în Guvern: Mircea Duşa, cel care va prelua portofoliul Apărării Naţionale, Lucia Varga, care va conduce Ministerul Pădurilor şi Apelor, şi Doina Pană, care va fi ministru delegat pentru Dialog Social.

MINIŞTRII DIN TRANSILVANIA
SURSA: provincianews.ro

Ministrul Apărării: Mircea Duşa (PSD)
născut în Topliţa, jud. Harghita

Ministrul Pădurilor şi Apelor: Lucia Varga (PNL)
născută în judeţul Bihor

Ministrul pentru Dialog Social: Doina Pană
născută în judeţul Bistriţa-Năsăud

Muntenia stă cel mai bine la acest capitol. Are în noul Guvern nu mai puţin de 11 miniştri:  ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, ministrul Bugetului Liviu Voinea, ministrul Muncii Mariana Câmpean, ministrul de Externe Titus Corlăţean, ministrul Marilor Lucrări Publice Dan Şova, ministrul Culturii Daniel Barbu, ministrul Mediului Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, ministrul Diasporei Cristian David, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.

MINIŞTRII DIN MUNTENIA
SURSA: provincianews.ro

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei: Liviu Dragnea (PSD)
născut în judeţul Teleorman

Ministrul Agriculturii: Daniel Constantin (PC)
născut în judeţul Argeş

Ministrul Bugetului: Liviu Voinea
născut în Bucureşti

Ministrul Muncii: Mariana Câmpean (PNL)
născută în judeţul Teleorman

Ministru de Externe: Titus Corlăţean (PSD)
născut în judeţul Constanţa

Ministrul Marilor Lucrări Publice: Dan Şova (PSD)
născut în Bucureşti

Ministrul Culturii: Daniel Barbu (PNL)
născut în Bucureşti

Ministrul Mediului: Rovana Plumb (PSD)
născută în Bucureşti

Ministrul Sănătăţii: Eugen Nicolăescu (PNL)
născut în judeţul Giurgiu

Ministrul Diasporei: Cristian David (PNL)
născut în Bucureşti

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Mihai Voicu (PNL)
născut în Bucureşti

Pe locul doi pe podium se găseşte Moldova, cu 8 membri în Executiv: Radu Stroe, la Interne, Constantin Niţă, la Energiei, Eugen Teodorovici, la Ministerul Fondurilor Europene, Relu Fenechiu, la Transporturi, Maria Grappini, la M;inisterul pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Remus Pricopie, la Educaţie, Mona Pivniceru, la Justiţie şi Dan Nica, la Comunicaţiilor.

MINIŞTRII DIN MOLDOVA
SURSA: provincianews.ro

Ministru de Interne: Radu Stroe (PNL)
născut în judeţul Iaşi

Ministrul Energiei: Constantin Niţă (PSD)
născut în judeţul Iaşi

Ministrul Fondurilor Europene: Eugen Teodorovici
născut în judeţul Vrancea

Ministrul Transporturilor: Relu Fenechiu (PNL)
născut în judeţul Bacău

Ministrul IMM, Turismului şi Mediului de afaceri: Maria Grapini (PC)
născută în judeţul Galaţi

Ministrul Educaţiei: Remus Pricopie
născut în judeţul Neamţ

Ministrul Justiţiei: Mona Pivniceru
născută în judeţul Vaslui

Ministrul Comunicaţiilor: Dan Nica (PSD)
născut în judeţul Vrancea

Bronzul în acest top este luat de Oltenia, cu 4 miniştri:  ministrul Industriei, Comerţului şi Competitivităţii, Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, ministrul Sportului, Nicolae Bănicioiu şi ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu.

MINIŞTRII DIN OLTENIA
SURSA: provincianews.ro

Ministrul Industriei, Comerţului şi Competitivităţii: Varujan Vosganian (PNL)
născut în judeţul Dolj

Ministrul Finanţelor: Daniel Chiţoiu (PNL)
născut în judeţul Vâlcea

Ministrul Sportului: Nicolae Bănicioiu (PSD)
născut în judeţul Vâlcea

Ministrul Cercetării: Mihnea Costoiu
născut în judeţul Gorj

La aceştia se mai adaugă premierul Victor Ponta, născut în Bucureşti, şi vicepremierul fără portofoliu Gabriel Oprea, născut în Călăraşi.

 

Comenteaza