ALEGERI ÎN PDL Antonescu: Îi felicit pe Blaga şi pe cei care au votat, au câştigat un congres împotriva lui Băsescu

ALEGERI ÎN PDL Antonescu: Îi felicit pe Blaga şi pe cei care au votat, au câştigat un congres împotriva lui Băsescu
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că îl felicită pe Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL, pentru că a câştigat împotriva lui Traian Băsescu, dar şi pe delegaţii care l-au "concediat" pe acesta, precizând că în acest moment a fost eliminat "un prag de netrecut" în dialogul cu PNL.

"Omul (Vasile Blaga, n.r.) a câştigat un congres şi l-a câştigat împotriva lui Traian Băsescu, nu împotriva Elenei Udrea, ceea ce nu e puţin lucru, şi pur şi simplu pentru chestiunea asta îl felicit, cum îi felicit şi pe toţi aceşti delegaţi la congres care au avut curajul să voteze împotriva indicaţiilor şi împotriva presiunilor care s-au făcut pentru un alt vot", a susţinut Antonescu, într-o intervenţie la Antena 3.

De asemenea, în ceea ce priveşte o eventuală colaborare politică cu PDL condus de Vasile Blaga, liderul PNL a precizat că liberalii îşi vor menţine angajamentul asumat în USL.

Cu toate acestea, Antonescu a subliniat faptul că dialogul se poate dezvolta între cele două formaţiuni.

"PNL este partidul dreptei româneşti, preocupat de viitorul acestei drepte şi care din momentul de astăzi când PD-ul îl concediază pe domnul Băsescu prin votul pe care l-a dat, când apropo de metafora cu mesele îi spune «da, veţi hotărî la ce masă vă aşezaţi, dar vă spunem noi precis una la care nu vă mai aşezaţi, şi anume la masa noastră», sigur că din acest moment privim cu interes la ce se va întâmpla şi cu acest partid. Deşi noi suntem la putere şi rămânem la putere, dânşii sunt în opoziţie şi rămân în opoziţie", a susţinut preşedintele PNL.

Totodată, Antonescu a ţinut să sublinieze faptul că "unul din pragurile de netrecut" în dialogul cu PDL era Traian Băsescu.

"Dacă acest prag este înlăturat - încă nu m-aş mira ca până mâine dimineaţă să aibă loc ştiu şi eu cine ştie ce compromisuri şi cine ştie ce renumărări de voturi, (...) sigur că foarte mult loc pentru un dialog normal între două partide, chiar dacă unii la putere şi unii în opoziţie, se deschide", a menţionat liderul PNL.

De asemenea, el a precizat că discuţia "despre dreapta cu Traian Băsescu nu poate începe niciodată".

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

Susţinătorii Elenei Udrea au formulat contestaţie privind rezultatul votului.

Comenteaza