Declaraţie emoţionantă a lui M.I. Quintus, la Congresul PNL. "Dacă veţi adopta acest amendament..." Şi s-a adoptat

Declaraţie emoţionantă a lui M.I. Quintus, la Congresul PNL.
Seniorul PNL, Mircea Ionescu Quintus, a făcut o declaraţie emoţionantă de la tribuna Congresului PNL.

Comisia de statut a PNL a adoptat, vineri dimineaţă, amendamentul propus de seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus privind denumirea PNL, urmând ca noua formă a Statutului să fie aprobată în Congresul partidului.

"Întreaga denumire, identitatea, tradiţia şi unitatea sunt valori imuabile ale Partidului Naţional Liberal", se arată în amendamentul la Statutul PNL propus de Quintus şi aprobat în Comisia de statut.

De la tribuna Congresului, Mircea Ionescu Quintus le-a lăsat liberalilor numele partidului cu limbă de moarte.

"Dacă veţi adopta acest amendament, din seara aceasta voi putea dormi liniştit, iar mai târziu voi putea muri liniştit", a spus seniorul.

Congresul PNL se desfăşoară în Sala Alexandru Ioan Cuza din Palatul Parlamentului.

UPDATE Puţin după ora 17, liberalii au votat noul statut, care conţine amendamentul lui Quintus. Din această clipă, fuziunea cu PDL se mai poate face numai prin absorbţie.

Etichete
Comenteaza