Ponta a spus miniştrilor să stea liniştiţi la remaniere. "Dacă vă apare numele, poate aveţi duşmani"

Ponta a spus miniştrilor să stea liniştiţi la remaniere.
Premierul Victor Ponta le-a transmis miniştrilor, în şedinţa de guvern, să stea liniştiţi la informaţiile privind membrii Cabinetului care urmează să fie schimbaţi, spunându-le că nu a fost încă decis nimic legat de un anumit nume sau portofoliu, au relatat surse oficiale.

 

"Premierul le-a spus: "Staţi liniştiţi, nu s-a hotărât absolut nimic în privinţa unui nume sau a unui portofoliu. Singurul lucru pe care vi-l pot spune e că va exista o restructurare a guvernului, având în vedere că va veni şi PLR. Dacă pe undeva apare vreun nume sau altul, gândiţi-vă că poate aveţi un <<prieten>> care vă vrea răul", au relatat sursele participante la discuţie, pentru Mediafax.

Ponta a declarat că, imediat după adoptarea bugetului, va propune în cadrul coaliţiei de guvernare o restructurare a guvernului, "în aşa fel încât şi PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri". Ioana Petrescu (Finanţe), Remus Pricopie (Educaţie) şi Constantin Niţă (Economie) se numără printre miniştrii care ar putea fi remaniaţi de premierul Victor Ponta, din viitorul Cabinet urmând să nu mai facă parte nici majoritatea miniştrilor delegaţi, au precizat surse politice.

Sursele citate au arătat că, în afară de Petrescu, Pricopie şi Niţă, care sunt miniştri plini, Ponta ar putea să-i remanieze şi pe Mihnea Costoiu (ministru delegat pentru Cercetare), Bogdan Stanoevici (ministru delegat pentru Românii de pretutindeni), dar şi pe alţi miniştri delegaţi, cu scopul de a comasa ministerele. Miniştri delegaţi mai sunt Darius Vâlcov (Buget), Florin Jianu (IMM-uri şi Turism), Doina Pană (Ape, Păduri şi Piscicultură), Răzvan Nicolescu (Energie), Aurelia Cristea (Dialog Social) (foto stânga).

Pe de altă parte, surse parlamentare au precizat că premierul a i-ar fi promis liderului PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, două posturi de miniştri în viitorul guvern, unul dintre acestea fiind portofoliul Finanţelor. Sursele citate au mai arătat că vicepremierii actuali vor fi menţinuţi şi în viitorul cabinet.

 

Comenteaza