Laszlo Tokes: Suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Iliescu

Laszlo Tokes: Suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Iliescu
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, sâmbata, ca la Bruxelles s-a discutat despre înfiintarea unui tribunal pentru crimele comunismului, adaugând: "acum suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Ion Iliescu", transmite corespondentul MEDIAFAX

Europarlamentarul Laszlo Tokes a afirmat, sâmbata, la o dezbatere care s-a desfasurat la Timisoara, ca în cei 25 de ani de la Revolutie cei care au luptat în acele zile pentru caderea comunismului s-au îndepartat unii de altii.

"În cursul celor 25 de ani de la Revolutie si pâna acum, ne-am îndepartat unii de altii, cei care am sustinut schimbul de regim din 1989. Prelegerea mea de astazi (sâmbata - n.r.)se numeste «Fara compromisuri». Faptul ca azi se împlinesc 25 de ani de la revoltele studentesti da o importanta aparte evenimentului. În urma cu putina vreme de la acel moment, la Timisoara s-a semnat Proclamatia. Temerile noastre au fost întemeiate. IoIon Iliescu stat ca o stavila în fata aplicarii Proclamatiei. Apoi, în Duminica Orbului, oamenii, doua treimi mai exact din cei prezenti la urne, au votat FSN. A urmat restaurarea puterii comuniste care tine si în zilele noastre", a declarat Tokes.

El a spus ca în continuare sustine democratia si lupta "împotriva puterii retrograde", adaugând ca aceia care au înfaptuit crimele comunismului trebuie sa raspunda în fata justitiei. Totodata, Laszlo Tokes a anuntat ca la Bruxelles s-a discutat despre înfiintarea unui tribunal penal pentru crimele comunismului din statele europene.

"Crimele si criminalii comunismului trebuie judecati. Victimelor trebuie sa li se faca dreptate. Nu putem trece nepasatori pe lânga raportul lui Tismaneanu, pe lânga sacrificiile lui Teodor Maries. Acestea ne aduc aminte de responsabilitatile noastre. (...) Acum suntem aproape de demiterea utecistului ViVictor Pontai tragerea la raspundere a lui Ion Iliescu. Luna trecuta, la Bruxelles a avut loc o conferinta despre crimele comunismului. Platforma a propus atunci crearea unui tribunal european care sa judece crimele comuniste si sa identifice faptasii care sunt în viata. Dupa atâtia ani de tergiversare exista semne ca justitia s-a urnit din loc. Urmeaza cazul Ion Iliescu. Întrebarea e cât mai tine situatia aceasta în care aceiasi calai sa îi domine pe cei care au avut de suferit din cauza lor în trecut", a spus Laszlo Tokes.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a participat, la invitatia Societatii Timisoara, la o dezbatere care a avut loc la împlinirea a 25 de ani de la manifestatiile din Piata Universitatii de la Bucuresti.

Sâmbata se împlinesc 25 de ani de la cea mai sângeroasa mineriada, în urma careia au murit zeci de oameni, dintre care doar sase au fost identificati si recunoscuti, iar 746 au fost raniti. La începutul acestui an, în februarie, dosarul Mineriadei a fost redeschis.

 

Comenteaza