Geoană susţine că guvernul va fi schimbat la începutul sesiunii, iar Ponta a aruncat prosopul

Geoană susţine că guvernul va fi schimbat la începutul sesiunii, iar Ponta a aruncat prosopul
Mircea Geoană a declarat marţi seara, că, potrivit analizei sale, guvernul va fi schimbat "în câteva săptămâni", la începtul sesiunii parlamentare şi că actualul Cabinet Ponta va fi înlocuit cu un guvern minoritar, cu susţinere parlamentară.

Liderul Partidului Social Românesc, Mircea Geoană, a spus, la Digi TV, că "în câteva săptămâni vom avea un alt guvern", cel mai probabil la începutul sesiunii, iar Victor Ponta va pleca din proprie iniţiativă, aşa cum a plecat şi din fruntea PSD, şi nu prin demiterea sa.

"Victor Ponta a aruncat prosopul. Cred că îşi caută o manieră de a ieşi din scenă cu daune cât mai mici, pentru a nu da sentimentul că a dat bir cu fugiţii", a comentat Geoană, adăugând că actualul Executiv va fi înlocuit cu un guvern minoritar, cu susţinere parlamentară.

Întrebat dacă este posibil scenariul potrivit căruia, în cazul plecării lui Victor Ponta, la Palatul Victoria să fie instalat un alt guvern al actualei coaliţiei guvernamentale, condus de Gabriel Oprea, Geoană a spus că nu crede într-o astfel de variantă, pentru că ea nu ar fi agreată de preşedintele Klaus Iohannis.

"Nu nu cred că ar accepta preşedintele României. (...) Cred că se va atomiza majortatea imediat", a mai spus Geoană, referitor la destrămarea actualei coaliţii, într-o astfel de varinată, adăugând că deja lumea din PSD este împărţită, în condiţiile în care foarte mulţi social-democraţi sunt conştienţi că vor pierde guvernarea.

Geoană a mai susţinut că, cu riscul alegerilor anticipate, dacă prima variantă de premier a preşedintelui va avea probleme la votul din Parlament, sigur va trece a doua sau a treia propunere.

Fostul preşedinte PSD a mai susţinut că Victor Ponta nu mai este premier de facto, pentru că se confruntă cu o mare problemă de autoritate, de când partidul a fost preluat de Liviu Dragnea, iar miniştrii trebuie să dea socoteală la partid.

În opinia sa, PSD a fost acaparat de "un grup de cetăţeni" care nu are nicio legătură cu "principiile de integritate şi profesionalism", iar Liviu Dragnea şi-a depăşit total competenţele în momentul în care s-a erijat în liderul unui partid de dimensiunea PSD. Geoană a mai spus că "niciodată PSD nu a avut o ofertă atât de precară de leadership", formaţiunea fiind condusă de-a lungul timpului de "personalităţi de anvergură ale statului român", mai mult sau mai puţin controversate.

 

Comenteaza